Deputatul PNL Arad, Geanina Pistru-Popa, consideră că marile reforme de care România are nevoie nu pot fi realizate fără asumare politică și fără disponibilitatea de a lua decizii dificile, chiar și atunci când acestea afectează interesele proprii.
Parlamentarul liberal atrage atenția că susținerea reformelor este ușoară la nivel declarativ, însă adevăratul test apare atunci când schimbările propuse produc efecte concrete și presupun renunțarea la privilegii, avantaje sau zone de confort.
„Politica devine interesantă exact în momentul în care reforma începe să doară. Toată lumea susține reforma până când aceasta ajunge la propria ușă. De acolo începe adevărata politică. Și tot de acolo începe diferența dintre cei care vor să schimbe România și cei care vor doar să o administreze”, a declarat Geanina Pistru-Popa.
Deputatul PNL subliniază că perioada următoare va fi una importantă pentru direcția în care se îndreaptă România, iar responsabilitatea aleșilor este să susțină măsurile necesare pentru modernizarea statului și creșterea eficienței administrației publice.
„Începe o nouă săptămână. Pentru unii va fi despre funcții. Pentru alții va fi despre asumare. România are nevoie de oameni politici care să aibă curajul de a lua decizii dificile și de a susține reformele necesare, chiar și atunci când acestea nu sunt populare”, a transmis deputatul Geanina Pistru-Popa.
Parlamentarul arădean consideră că reformele reale reprezintă singura cale prin care România poate continua procesul de dezvoltare și modernizare început în ultimii ani.
Deputat Geanina Pistru-Popa: Reforma adevărată începe atunci când suntem dispuși să ne asumăm costurile schimbării