La început de an 2026, deputatul Geanina Pistru-Popa transmite un mesaj public privind evoluția guvernării din ultimele șase luni, subliniind faptul că România începe să arate semne concrete de stabilizare și responsabilitate economică.
„După șase luni de guvernare condusă de Ilie Bolojan, apar primele dovezi clare că lucrurile pot merge într-o direcție bună. Nu este vorba despre promisiuni sau declarații politice, ci despre cifre, măsuri asumate și rezultate măsurabile”, afirmă deputatul PNL Arad.
Potrivit acesteia, inflația se află pe un trend descendent, deficitul bugetar începe să fie ținut sub control, iar economia României se bazează tot mai mult pe investiții și mai puțin pe consum și îndatorare. În doar jumătate de an, România a reușit să atragă un volum semnificativ de fonduri europene, peste nivelul perioadelor similare din anii anteriori.
„Fondurile europene înseamnă dezvoltare reală: școli mai bune, drumuri modernizate, investiții în energie și servicii publice de calitate. Pentru prima dată după mulți ani, statul începe să cheltuie mai responsabil, colectează mai eficient TVA-ul și reduce cheltuielile inutile din aparatul public”, subliniază Geanina Pistru-Popa.
Deputatul recunoaște că efectele nu sunt încă resimțite pe deplin de toți cetățenii, însă își exprimă convingerea că seriozitatea și munca făcută corect vor produce rezultate vizibile în viața de zi cu zi.
„Am încredere în această direcție și voi susține întotdeauna o guvernare care pune responsabilitatea, stabilitatea și viitorul României pe primul loc”, a conchis deputatul Geanina Pistru-Popa.
Deputat Geanina Pistru-Popa: Primele semnale clare că România merge într-o direcție corectă