DEPLASARILE NU SUNT PE PLACUL SOIMILOR: SINTANA – LIPOVA 2-0

by Sorin Haut

Cu excepţia primei etape, când a învins Şimandul la scor de tenis, Şoimii Lipova nu se simte prea bine în deplasare după nouă etape scurse din actualul sezon al Ligii a IV-a. Formaţia pregătită de Flavius Sabău a cedat sâmbătă cu 2-0 (2-0) la Sîntana, într-un meci în care „şoimilor” nu le-a intrat nimic. Gazdele au făcut diferenţa în prima repriză, atunci când Claudiu Popa a realizat „dubla”, în minutele 27 şi 39, cea de-a doua reuşită fiind o execuţie de pus în ramă. Chiar şi cu Flavius Pavel, intrat imediat după pauză, Lipova nu a reuşit să revină pe tabelă, deşi a dominat teritorial şi şi-a creat 2-3 ocazii bune de a înscrie. Unirea Sîntana obţine o victorie cu care urcă pe podium, în vreme ce Şoimii Lipova rămâne la mijlocul clasamentului. Sosit de abia de două săptămâni la echipă, noul antrenor face o radiografie a meciului pierdut la Sîntana:

Sabău: „Nu am învăţat jocul defensiv”

Nu am reuşit să învăţăm încă jocul defensiv şi de aceea nu putem fi siguri în apărare. Am primit gol pe un atac poziţional, lăsând nepermis o zonă complet liberă, apoi la a doua reuşită a gazdelor nu pot decât să îl felicit pe jucătorul Sîntanei, care a avut o execuţie extraordinară. Chiar dacă am ştiut că ne pot surprinde pe contraatac, în a doua repriză am riscat, am ieşit la joc şi chiar am dominat, fără însă a reuşi să marcăm”, ne-a declarat Flavius Sabău, care a început meciul cu Unirea în formula: Trifoi – Iercan, Calancea, Moisă, Denuţ, Cati, S.Popa, Orza (Voştinar), Ghergar (Dolga), Balint (Vălean), Paşcu (Pavel). Antrenorul Lipovei şi-a conturat deja o primă impresie despre echipă, având convingerea că ştie bine ce are de făcut în continuare:

Planuri de viitor alături de „şoimi”

E clar că mai avem mult de muncă, sunt multe capitole la care suferim. Nu pot fi încă mulţumit, pentru că îmi doresc multe de la fotbal. Avem în lot tineri ambiţioşi, dornici să înveţe dar şi jucători mai experimentaţi, care sper să înţeleagă ce vreau să fac la Lipova, potenţial există. Sper şi îmi doresc să ne putem antrena măcar de patru ori pe săptămână.” Flavius Sabău are un obiectiv pe termen scurt, dar şi planuri serioase de viitor alături de Lipova: „Ca şi obiectiv, îmi propun ca până în iarnă să cunosc cât mai bine jucătorii, să ştiu cam cât de sus pot ajunge. Sigur că vor mai venii unii, la alţii vom renunţa. Cert este că îmi doresc să construiesc aici ceva de viitor, nu doar să obţin rezultate. Condiţii sunt, deci rămâne să muncim.”

 

Facebook Comments