Deplasare infernală în EuroCup, pentru „galben-albastre”: un microbuz și două avioane până în nordul Poloniei, la Bydgoszcz!

by Sorin Haut

Participarea în FIBA EuroCup atrage după sine, alături de un alt ritm al competiției, cu mult peste nivelul campionatului intern și cheltuieli financiare mari cu deplasările, toate pe distanțe lungi. Astfel, baschetbalistele de la FCC UAV Arad se vor trezi cu noaptea în cap și vor pleca mâine dimineață spre destinația finală pe următorul traseu: microbuz la 04:30 până la Budapesta, apoi avion din capitala Ungariei, ora 09:50 locală, spre Varșovia, urmat de un alt avion Varșovia – Bydgoszcz (oraș situat în nordul țării, cu o populație mai mult decât dublă față de Arad, are aproximativ 339.000 de locuitori, dar abia al optulea ca mărime din Polonia), ora sosirii fiind mâine după amiază, undeva în jur de 16, ora locală. Între Varșovia și Bydgoszcz sunt peste 300 de kilometri, dar distanța va fi parcursă tot la bordul unui avion, asta pentru a câștiga timp și a prinde antrenamentul oficial de dinaintea meciului de joi. Cu mențiunea că deplasarea, cu toate costurile sale, este suportată de CS Universitatea Aurel Vlaicu Arad, prin președintele Ovidiu Șerban, iar Ioan Koppandi (ICIRUAL) asigură transportul echipei cu microbuzul. Așadar, un drum de peste 1.200 de kilometri destul de complicat până în Polonia și un meci ce se anunță și mai greu, cu o formație poloneză valoroasă, care provine dintr-un campionat cu mult peste cel al nostru. Polskie Przetwory Basket 25 Bydgoszcz, adversara de joi, ora 17 locală și 18 a României (oră comunicată de polonezi, deși ora de pe site-ul FIBA este 20) a FCC UAV Arad, meci programat în Sisu Arena și contând pentru etapa a doua din grupa D a FIBA EuroCup Women, nu are un debut prea fericit de campionat, abia duminică obținând prima victorie, 85-80 cu Pruszkow, după trei înfrângeri la rând în prima ligă poloneză. În meciul de debut din grupă, Bydgoszcz a cedat dramatic, după prelungiri, scor 86-78, în deplasarea de la VBW Arka Gdynia, cealaltă adversară din Polonia din grupa Aradului. Gdynia câștigase mult mai clar în etapa a treia din Energa Basket (prima ligă a Poloniei) chiar pe terenul adversarei de joi a arădencelor, scor 89-74.

Înfruntare cu Gabi Mărginean dar și cu trei vechi rivale din campionat!

Polonezele au în distribuție câteva jucătoare experimentate și foarte bune, dar și cunoștințe recente ale suporterilor arădeni, în primul rând Gabriela Mărginean, fostă jucătoare de bază a naționalei României și componentă în 2012 a echipei de Euroligă a CSM Târgoviște, dar și trei din baschetbalistele ce au activat recent în Liga Națională: americanca Steph Kostowicz, fostă jucătoare în sezonul trecut la CSM Satu Mare, sârboaica Maja Miljkovic, care a trecut de-a lungul carierei pe la CSM Târgoviște, în 2012-2013, pe vremea când dâmbovițencele evoluau în Euroligă, dar și la CSM Satu Mare, în perioada 2019-2020 și apoi anul trecut la campioana Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, pentru care a activat și în EuroCup și nu în ultimul rând americanca Sparkle Taylor, și ea o foarte bună marcatoare, ex-Satu Mare. O slovenă tot cu origini americane, Shante Evans, este o altă jucătoare de temut a polonezelor, care dispun în total de cinci straniere, practic trei de origine americană, o sârboaică și o româncă, față de șase câte are Aradul: trei sârboaice, două americance și o bulgăroaică! Nu o mai punem la socoteală pe cipriota Akathiotou, care are și cetățenie română. Așadar, o formație adversă cu un lot nu neapărat redutabil, dar învățat cu puternicul campionat din Polonia și cu siguranță cu meciuri mult mai grele. Iar misiunea arădencelor va fi și mai dificilă dacă punem la socoteală absența bulgăroaicei Georgieva, care a suferit o entorsă la gleznă în meciul de campionat cu Agronomia și astfel devine indisponibilă pentru partida din Polonia, cu șanse mici de recuperare chiar pentru duminică, când Aradul înfruntă CSM Constanța, în Liga Națională.

Sârbul Bulj contează pe doar zece jucătoare, Georgieva este accidentată

Celelalte două jucătoare din lot ce nu fac deplasarea mâine sunt Vați și Timotity, Bogdan Bulj și Dan Moraru având la dispoziție un grup restrâns, format din doar zece jucătoare: Hadzovic, Akathiotou, Racic, Marjanovic, Baptiste, Madden, Ciotir, Fleșer, Roșu și Negru, cu ultimele trei având șanse minime să joace. FCC UAV a fost aproape de surpriză în meciul de debut din grupă, acel 64-68 de săptămâna trecută cu Ormanspor din Turcia, echipă la prima vedere peste cea din Polonia, fetele noastre revenind fantastic în ultimul sfert, de la minus 23 de puncte și punând pe final chiar în pericol victoria turcoaicelor. Întâlnim o echipă dintr-un campionat puternic, care are în lot mai multe jucătoare trecute prin Liga Națională, unde au avut evoluții foarte bune. O au în lot și pe Gabi Mărginean, lidera naționalei noastre mai mulți ani. Mergem să ne jucăm șansa, să arătăm că nu ne dăm bătuți niciodată, cum îmi place mie să spun. Trebuie să avem aceeași atitudine cu care am impresionat prin revenirea de pe finalul meciului de săptămâna trecută, cu Ormanspor, ne-a declarat președintele FCC UAV Arad, Marcel Urban, înainte de plecarea spre Polonia.

Urban: Mergem să ne jucăm șansa, să arătăm că nu ne dăm bătuți niciodată!

Trebuie spus că arădencele vor avea același același traseu și la întoarcere, două avioane și microbuz de la Budapesta spre casă, urmând să revină la Arad în cursul serii de vineri, pentru ca duminică, ora 18, la 48 de ore distanță, să dispute meciul de campionat cu CSM Constanța! Așadar, un ritm infernal pentru vicecampioanele României, pe care le așteaptă două meciuri grele în doar patru zile! Tot în grupa D din EuroCup Women se joacă miercuri, 2 noiembrie, ora 15 (ora locală) la Ankara, meciul dintre Orman Genclik și Arka Gdynia. În EuroCup sunt 12 grupe de câte 4 echipe, care joacă fiecare cu fiecare, tur-retur. Primele două clasate din fiecare grupă avansează în play-off, alături de cele mai bune opt clasate pe locul 3, câte patru pentru fiecare conferință.

Facebook Comments