DENNIS MAN: ”MĂ BUCUR CĂ REUŞESC SĂ ÎMI AJUT ECHIPA”

by Sorin Haut

Victoria cu 3-0 împotriva celor de la Dacia Unirea Brăila a însemnat și primul hat-trick pentru UTA din actuala stagiune. Omul meciului a fost Dennis Man, care a reluat în plasă centrările perfecte ale lui Burlă și Strătilă.

”A fost un meci greu împotriva unei echipe bune, printre cele mai bune pe care le-am întâlnit. Am început mai greu, dar pe parcursul meciului ne-am dat drumul și asta s-a văzut și pe tabelă. Ne așteptam să avem ocazii din faze fixe pentru că exersăm mult la antrenamente acest lucru. Mă bucur că am reușit să câștigăm acasă, în fața minunaților suporteri”, a declarat Man la finalul partidei.

Chiar dacă a înscris toate cele trei goluri ale partidei, a mai avut și o bară, făcând cel mai bun meci al său la UTA, jucătorul a rămas modest în declarații. ”Cu siguranță mă bucur că am reușit să înscriu și să îmi ajut echipa, dar nu contează cine înscrie, important e să câștigăm. Eram bucuros și dacă nu înscriam și dădeam trei pase de gol. Important e ca echipa să adune puncte și să câștigăm. Obiectivul meu este să îmi ajut echipa și să dau totul atunci când intru pe teren.” au fost cuvintele lui Man, care a plecat de la stadion împreună cu o minge semnată de colegi și staff-ul clubului.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments