Democrații de la Casa Albă, tot mai îngrijorați că vor pierde alegerile din noiembrie și controlul asupra Congresului
Democrații de la Casa Albă și-au redus optimismul anterior cu privire la alegerile intermediare din noiembrie și sunt acum îngrijorați că ar putea pierde controlul asupra ambelor camere ale Congresului, spun oficiali din cadrul administrației, potrivit observatornews.ro.
Sondajele recente au arătat că democrații, care au avut odinioară avantaje confortabile în unele curse electorale, sunt acum la egalitate cu adversarii conservatori, iar alegerile pentru Senat care au fost considerate strânse până de curând înclină acum spre republicani, deoarece inflația ridicată continuă să persiste și să influențeze alegătorii.
Controlul asupra Camerei Reprezentanților, pe care Joe Biden și unii aliați și consilieri democrați au prezis că îl vor păstra, trece decisiv în mâinile republicanilor, spun analiștii politici, între care cei de la FiveThirtyEight.
Pierderea controlului asupra unei camere a Congresului sau asupra ambelor va influența profund următorii doi ani de președinție ai lui Joe Biden, iar republicanii ar putea bloca inițiativele legislative privind concediul de familie, avortul, poliția și alte priorități ale Administrației Biden, promovând în schimb propria agendă legată de încetinirea imigrației și reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, se așteaptă ca republicanii să lanseze investigații cu privire la cheltuielile democraților și la afacerile și viața privată a fiului președintelui, Hunter Biden. Unii parlamentari spun că speră să-l destituie pe Joe Biden, pe membrii cabinetului său sau pe vicepreședintele Kamala Harris. Potrivit sursei citate, o persoană familiarizată cu atmosfera de la Casa Albă a spus că șansele democraților de a păstra controlul asupra Senatului erau considerate de 50%.
Președintele Biden a prezis în mai că colegii săi democrați vor obține câștiguri atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, dar a recunoscut săptămâna trecută că cursa a devenit mai strânsă. "A fost înainte și înapoi, cu ei în față, noi în față, ei în față", a spus Biden, adăugând că sondajele au fost "haotice". Însă liderul american crede că se vor îndrepta încă o dată către democrați înainte de alegerile din 8 noiembrie.