Dejan Mudreša: “Sunt mulţumit, s-a format o echipă bună la Arad”

by Sorin Haut

”Galben-albastrele” au avut parte de primele şedinte de pregătire în formula completă. Noul tehnician al medaliatei cu bronz din sezonul trecut a venit mai repede la Arad, acum câteva săptămâni, pentru a pregăti cu maximă minuţiozitate debutul de sezon.

“Sunt foarte satisfăcut de primele antrenamente. Jucătoarele au reacţionat bine la primele indicaţii. E complicat când sunt atâtea jucătoare noi, dar nu mă plâng. Echipa creată în această vară la Arad e bună, sunt mulţumit cum au decurs transferurile. Vom avea meciuri de pregătire cu echipe importante şi asta poate conta mult pentru noi.

Filozofia mea se bazează pe o apărare bună şi îmi doresc de la jucătoarele mele să lupte în fiecare meci. Nu ştiu care va fi reacţia elevelor mele, dar vom vedea. Vom lucra la toate compartimentele pentru a face un sezon mai bun decât cel precedent”, a spus principalul de la FCC, Dejan Mudreša, pentru site-ul oficial al clubului arădean.

În altă ordine de idei, Federaţia Română de Baschet a confirmat retragerea echipei CSM Sibiu din campionat înaintea startului de sezon și, astfel, programul a fost refăcut. În prima etapă, pe9 octombrie, FCC Baschet Arad se va deplasa la Satu Mare pentru jocul cu CSM.

În urma retragerii Sibiului, programul grupei Vest a Ligii Naţionale, este următorul:

TUR:

Etapa 1 (9 octombrie): CSM Satu Mare vs FCC Baschet Arad, BC Sirius Târgu Mureș vs ACS KSE Târgu Secuiesc, CS Universitatea Cluj-Napoca vs CSU Oradea

Etapa 2 (12 octombrie): FCC Baschet Arad vs BC Sirius Târgu Mureș, CSU Oradea vs CSM Satu Mare, ACS KSE Târgu Secuiesc vs CS Universitatea Cluj-Napoca

Etapa 3 (19 octombrie): CSU Oradea vs FCC Baschet Arad, CS Universitatea Cluj-Napoca vs BC Sirius Târgu Mureș, CSM Satu Mare vs ACS KSE Târgu Secuiesc

Etapa 4 (2 noiembrie): FCC Baschet Arad vs CS Universitatea Cluj-Napoca, ACS KSE Târgu Secuiesc vs CSU Oradea, BC Sirius Târgu Mureș vs CSM Satu Mare

Etapa 5 (24 noiembrie): ACS KSE Târgu Secuiesc vs FCC Baschet Arad, CSM Satu Mare vs CS Universitatea Cluj-Napoca, CSU Oradea vs BC Sirius Târgu Mureș

RETUR:

Etapa 6 (30 noiembrie): FCC Baschet Arad vs CSM Satu Mare, ACS KSE Târgu Secuiesc vs BC Sirius Târgu Mureș, CSU Oradea vs CS Universitatea Cluj-Napoca

Etapa 7 (7 decembrie): BC Sirius Târgu Mureș vs FCC Baschet Arad, CSM Satu Mare vs CSU Oradea, CS Universitatea Cluj-Napoca vs ACS KSE Târgu Secuiesc

Etapa 8 (14 decembrie): FCC Baschet Arad vs CSU Oradea, BC Sirius Târgu Mureș vs CS Universitatea Cluj-Napoca, ACS KSE Târgu Secuiesc vs CSM Satu Mare

Etapa 9 (21 decembrie): CS Universitatea Cluj-Napoca vs FCC Baschet Arad, CSU Oradea vs ACS KSE Târgu Secuiesc, CSM Satu Mare vs BC Sirius Târgu Mureș

Etapa 10 (4 ianuarie): FCC Baschet Arad vs ACS KSE Târgu Secuiesc, CS Universitatea Cluj-Napoca vs CSM Satu Mare, BC Sirius Târgu Mureș vs CSU Oradea

Facebook Comments