Declarație emoționantă a Gabrielei Cristea pentru soțul ei

by Cristian Dobre

Gabriela Cristea e la fel de îndrăgostită de soțul ei ca la începutul relației. O demonstrează o declarație făcută recent. Gabriela Cristea și Tavi Clonda s-au cunoscut într-o emisiune la care au lucrat împreună, la Kanal D, iar de-a lungul timpului, artistul i-a dedicat jumătății sale mai multe piese, gesturi care au măgulit-o și pe care Gabi le-a apreciat. Tavi nu este talentat însă numai la muzică, ci și la sport.

„Ar fi fost singurul fotbalist de care mă puteam îndrăgosti și ar fi jucat fotbal foarte bine, ar fi ajuns foarte sus”, a dezvăluit, pentru Libertatea, Gabriela Cristea. „Dacă mă țineam de treabă”, a completat-o el. Gabriela Cristea și Tavi Clonda Lui Tavi Clonda i-ar fi plăcut să fie actor Artistul a avut din copilărie o afinitate aparte pentru muzică. A cochetat și cu actoria, dar a abandonat-o și acum îi cam pare rău. El a absolvit Facultatea de Construcții Aerospațiale din Brașov, iar în paralel a studiat canto la Școala Populară de Artă din Brașov.

„Mi-ar fi plăcut să fiu actor, dar m-am trezit târziu. Bine, niciodată să nu spui niciodată! Poate mă apuc de cursuri de actorie… Eu am făcut un pic de teatru când eram mic, dar aș vrea să mai studiez, să joc într-un film, într-o comedie sau într-o piesă de teatru”, ne-a mărturisit Tavi Clonda. Cântărețul a trăit o experiență ca actor pe scena teatrului din orașul natal, Brăila. Tot acolo a și cântat, transformându-și visul în job.

„Am jucat într-o piesă de teatru când eram în liceu și după aceea am și cântat, eram singurul care cânta din clasa mea. Am jucat în „Titanic Vals”, de Mușatescu, pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, cu sala plină, apoi am cântat 2-3 piese. Am fost șmecher. Se întâmpla în clasa a XI-a”, ne-a povestit Tavi Clonda.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments