„Declarație de dragoste“, pe marele ecran de la Cinematograful „Arta“

by Andreea Radu

„Declarație de dragoste“, filmul care poate fi considerat una dintre primele „love story-uri“ românești de pe marile ecrane, va putea fi văzut la Cinematograful „Arta“ din Arad.

Proiecția, dedicată Zilei Dragobetelui, face parte din programul „Cinematecă“, inițiat anul trecut de Centrul Municipal de Cultură cu scopul de a promova filme de patrimoniu atât românești cât și străine.

Filmul va putea fi văzut vineri, 24 februarie 2023, de la ora 19:00.

Accesul la proiecție este gratuit.

„Declarație de dragoste“ (r. Nicolae Corjos, producție Casa de Filme 3) este un film despre iubire și viața de licean care a umplut cinematografele, imediat după lansare, în anul 1985.

Adrian Păduraru și Teodora Mareș sunt protagoniști, iar regretații Ion Caramitru și Tamara Buciuceanu fac două roluri de neuitat în ipostaza faimoșilor profesori Socrate, respectiv Isoscel.

Este primul film al unui adevărat fenomen sociologic al anilor “ ’80 , care oferea tinerilor o alternativă la conformismul cinematografiei epocii“, menționează Tudor Caranfil.

Proiecția specială de la Cinematograful „Arta“ este organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad cu sprijinul DACIN-SARA (Drepturi de Autor în Cinematografe și Audiovizual), al Centrului Național al Cinematografiei și Arhivei Naționale de Filme.

 

Sinopsis
Urmărind un grup de elevi din clasa terminală a unui liceu bucureștean înaintea examenului de bacalaureat, „Declarație de dragoste” sondează mentalitatea tinerilor la vârsta primelor trăiri romantice și a formării caracterelor. Relația de dragoste dintre Alexandru și Ioana înfruntă opoziția părinților și a unor profesori, respingând prejudecățile și compromisurile sociale caracteristice epocii și afirmând necesitatea păstrării propriilor convingeri și sentimente în fața tuturor adversităților.

„Ca să prinzi rădăcini îți trebuie pământ bun altfel te poate smulge așa orice val”, concluzionează la final unul dintre personaje.

În ciuda prezenței unor aspecte propagandistice inerente, filmul impresionează prin trăirile sale autentice și prin momentele sale poetice (secvența primului sărut între Ioana și Alexandru, în decorul primăvăratic al parcului, încercările Mihaelei de a-l seduce pe Alexandru sau îmbrățișarea celor doi îndrăgostiți în lumina orbitoare a apusului de soare) acompaniate de muzica sentimentalistă a lui Florin Bogardo.

Tinerii Adrian Păduraru și Teodora Mareș formează un cuplu fermecător, convingând prin sinceritatea jocului lor. Toate acestea adunate, conferă filmului un parfum puternic, care continuă să-i atragă pe spectatori.

Facebook Comments