Decizia luată de Andreea Mantea în Turcia

by Cristian Dobre

Andreea Mantea, care se află în prezent în Turcia, a dezvăluit pentru revista VIVA,  ce măsuri de protecție a luat și cum și-a organizat viața alături de fiul ei, David, în această perioadă, de pandemie de coronavirus.

În prezent, vedeta filmează pentru show-ul Puterea Dragostei, de la Janal D. „Atmosfera în Turcia este destul de ok, lumea nu este foarte panicată, poate și datorită faptului că încă nu sunt foarte multe cazuri confirmate, până la acest moment când acord acest interviu. Aseară, am ieșit să cumpăr ceva și era un mic haos creat, în câteva supermarketuri.

Am văzut că era coadă, multe mașini, făceau multe cumpărături, lucruri care m-au speriat puțin, deoarece nu acesta este comportamentul de consum al oamenilor de aici.

Am urmărit și canelele de știri, de aici, din Turcia. Atât cât am putut să înțeleg, cei avizați îi sfătuiau pe toți să nu intre în panică și să urmeze sfaturile medicilor. Deja au început să se închidă multe școli.

L- am retras pe David de la grădiniță, încă de la primele zvonuri cu privire la această situație. Ulterior hotărârii mele s-au închis mai multe școli și grădinițe. O parte dintre ele au intrat în vacanță – vacanța din aprilie s-a reprogramat pentru acum.

Și măsuri de protecție luăm: nu ieșim decât dacă este absolut necesar, nu mergem în zone aglomerate. Stăm în casă sau pe balcon. Și atunci când ieșim din casă, purtăm mască. Dezinfectăm totul. Și înainte de această situație acordam o mare atenție igienei, a declarat Andreea Mantea pentru VIVA! Andreea recunoaște că pandemia de coronavirus i-a schimbat toate planurile și evenimentele importante din viața ei.

„Mi-am schimbat toate planurile, atât evenimentele personale, cât și profesionale, vacanțele. Am oprit totul. Trebuie să înțelegem cu toții că trebuie să fim prudenți, responsabili. Măsurile luate sunt pentru a combate această pandemie; ar trebui să fim uniți și ar trebui să încercăm să ne respectăm, să nu mai arătăm cu degetul.

Să ne acceptăm, să fim constienți de răul pe care am putea să îl facem involuntar persoanelor dragi”, a mai adăugat vedeta. Prezentatoarea tv a ținut să precizeze că nu se va întoarce în România, până când situația nu se va rezolva.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments