DE NECREZUT! CE FACE GABRIEL COTABITA IN SPITAL: „NU TREBUIE SA UITAM CA A STAT NEMISCAT O LUNA”

by Paula Craciun

De necrezut! Gabriel Cotabiţă îşi surprinde familia, prietenii şi medicii zi de zi. Artistul pare să-şi fi recăpătat total capacităţile motrice şi verbale, fiind pregătit să revină în lumina reflectoarelor cu proiecte noi. Horia Moculescu susţine că artistul i-a propus deja să facă împreună o nouă melodie.

Horia Moculescu a mers în vizită la Gabriel Cotabiţă zilele trecute şi a rămas uimit de starea artistului. Moculescu susţine că acesta şi-a revenit fizic, făcând progrese uriaşe şi psihic. Moculescu spune despre Cotabiţă că şi-a revenit şi că este deja cu gândul la muzică şi la a reveni în atenţia publicului cu un proiect nou.

„Toată lumea e foarte bucuroasă că Gabi se simte mai bine, nu doar familia lui. Poate merge singur, mănâncă singur, îşi face toaleta singur şi poate chiar să cânte din nou. E un om normal, care şi-a recuperat, în primul rând, forţele fizice… Nu trebuie să uităm că a stat nemişcat o lună. L-am vizitat zilele trecute la spital şi mi-a propus un proiect în care el să scrie versurile şi eu să compun muzica. Are o dispoziţie foarte bună şi chiar mi-a fredonat câteva dintre cântecele noastre cunoscute. Mama lui stă deocamdată internată cu el pentru a-i fi aproape”,
a declarat fericit Horia Moculescu pentru „ring”.

Gabriel Cotabiţă (59 ani) a ajuns de urgenţă al spital pe 8 mai, după ce a fost găsit inconştient într-o sală de sport din Bucureşti! Artistul a suferit un stop cardio-respirator, în timp ce-şi efectua programul de exerciţii.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments