DE LA 1 AUGUST ESTE OBLIGATORIU. PLATESTI DACA NU AI CARDUL DE SANATATE!

by Paula Craciun

Mai sunt 10 zile până când, teoretic, cardul de sănătate va fi singurul instrument de decontare a serviciilor medicale. Problema este că, deși autoritățile susțin că nu vor fi probleme, medicii de familie și cei din sistemul privat spun că, fără card, pacientul va plăti serviciul prestat.

La nivel naţional mai sunt de distribuit aproape 300.000 de carduri de sănătate, din cele peste 14 milioane emise. Între aceste carduri se află și cele ale asiguraţilor plecaţi la muncă în străinătate, care, probabil că le vor solicita în perioada concediilor pe care le vor petrece în ţară.

În București mai sunt de distribuit 75.000 de carduri, dintre care 14.000 așteaptă să fie ridicate de către posesorii cărora CASMB le-a transmis SMS să vină să le ridice. Ministerul Sănătății și Casa Na țională de Asi gurări de Sănătate (CNAS) vor ca, peste 10 zile, cardul sau adeverința care-i ține loc să fie singurele mijloace de decontare a serviciilor medicale. Nici vorbă de o nouă amânare.

„Problemele vor fi aceleași, și la 1 august, și la 1 octombrie, pentru că fiecare lasă pe ultima zi”, a punctat Vasile Ciurchea, președintele CNAS, la reuniunea pe care a avut-o cu medicii de familie din Vâlcea.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments