De coșmar! Două trenuri plecate de ieri din Timișoara încă nu au ajuns la Mangalia

by Cristian Dobre

Ploaia torenţială căzută duminică seară în sud-vestul ţării a dat peste cap traficul feroviar. Două trenuri care au plecat ieri din Timişoara spre Mangalia sunt şi acum pe drum.

Cele două garnituri au pornit la 17:30, respectiv 19:30 din Timişoara, dar s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj de unde să îşi continue drumul pe altă rută.

Călătorii au rămas însă în vagoane şi abia în această dimineaţă, la ora 08.00, au plecat spre Mangalia. Urmează un drum de peste 10 ore, astfel că oamenii vor ajunge la destinaţie la mai bine de 24 de ore de când au urcat în tren!

Iosif Szabo, călător: „S-a dat apă, care cum a putut să ia. Nu au dăt nimănui. Câte un bax de apă la un vagon. În vagonul alăturat sunt 40 de elevi. Un vagon! A dat un bidon de apă la 40 de elevi. Am încercat să sun la SMURD la Făget, să aducă cineva de mâncare. Între timp am plecat de acolo şi nu au reuşit să vină. Oamenii sunt foarte agitaţi. Nimeni nu spune nimic. Dau din umeri, nu sunt nici ei informaţi. La Făget ne-am oprit iar, a plecat locomotiva, nu avea apă. Au umplut locomotiva cu bidoane de 2 litri de apă. Ne-a spus conductorul.”

Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt: „Ca urmare a opririi circulației în județul Mehedinţi, CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători. Trenul fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secțiune mare de traseu, urmându-și apoi traseul spre litoral. CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistenţă călătorilor din tren în stațiile Simeria, Craiova şi Bucuresti. Chiar şi Constanța, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinația finală.”

Sursa: digi24.ro



Facebook Comments