De ce se teme Andra

by Cristian Dobre

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Interpreta, care în ultimele două luni s-a aflat în izolare împreună cu familia ei, a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a dezvăluit care sunt temerile sale în această perioadă.

„Nu sunt o pesimistă, nu văd lucrurile în această lumină negativă. Sigur că trecem printr-o perioadă foarte grea, pentru unii e chiar tragic sau dramatic, poate au rude decedate sau în spital, au rămas fără slujbe sau trebuie să își închidă afacerile. Eu nu pot să spun că mi s-au ruinat dorințele pe acest an, sunt recunoscătoare pentru faptul că nu îmi lipsește nimic, sunt sănătoasă, alături de familie, acasă. Părinții, socrii, frații, prietenii, toți suntem bine și păstrăm legătura prin telefon.

rice vacanță poate aștepta, orice concert poate fi amânat. Important este să fim sănătoși”, a declarat Andra pentru revista VIVA! Andra a dezvăluit și care sunt temerile sale în această perioadă. „Mă tem pentru cei dragi, dar și pentru mine. Mă tem să nu văd pe cineva iubit în spital, luptându-se pentru viața lui. Sper ca cei care au alte probleme de sănătate să își găsească și acum tratamentele medicale în farmacii”, a adăugat artista pentru sursa citată.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments