De ce punctele negre revin mereu, orice le-ai face

by Andreea Radu

Toată lumea urăște punctele negre – pe cât de mici sunt, pe atât de enervante din punct de vedere estetic. Tocmai de aceea, există tot felul de metode de a scăpa de ele. Totuși, punctele negre mereu se întorc, care este motivul?

Pe piață se află o varietate mare de măști și plasturi pentru punctele negre. Aceste produse expun practic punctele negre la ingrediente care dizolvă acumularea de celule moarte și uleiuri din pori, golindu-i pe aceștia din urmă, după cum a explicat dermatologul Rachel Nazarian pentru Women’s Health Magazine. „Cu o utilizare continuă și expunere la ingredientele potrivite, punctele negre se pot îmbunătăți, iar în viitor să fie prevenite”, a zis el.

Principalul „ingredient” al punctelor negre este keratina. Din moment ce porii sunt deschiși – așadar expuși la aer – oxigenul oxidează acumulările nedorite din ei, dându-le astfel aspectul negru. Pentru ca o mască să fie eficientă, trebuie să conțină ingrediente ce descompun keratina. Ingrediente de tipul acidului salicilic și acidului glicolic dizolvă punctele negre și, pe termen lung, pot face minuni în privința aspectului tenului. Însă nici măcar exfolianții chimici nu îți vor menține pielea fără de puncte negre o veșnicie. În pori vor apărea constant noi depozite de keratină, pentru că așa este normal. Însă folosirea unei măști bune împotriva lor poate să încetinească apariția lor.

 

Sursa: unica.ro

Facebook Comments