De ce nu a fost expusă ”Cumințenia pământului”

by Cristian Dobre

Constantin Brâncuși, de la a cărui naștere se împlinesc 144 de ani, a fost unul dintre cei mai controversați artiști ai epocii sale. Iar pentru România a fost incomod, în special în perioada comunistă. Nici acum, când țara încearcă să-i recupereze moștenirea, scandalurile nu lipsesc. Sunt două în plină desfășurare, chiar de Ziua națională Constantin Brâncuși.

Au fost organizate proiecţii şi ceremonii de 40.000 de euro. Însă nu s-a gândit nimeni să expună și cea mai cunoscută sculptură a lui Brâncușaflată în România: „Cuminţenia pământului”.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: „Nu au reușit să ajungă la un acord cei din conducerea Muzeului de Artă cu deținătorii, știți foarte bine că acest obiect este în proprietate privată”.

Conducerea Muzeului de Artă îl contrazice pe ministrul Culturii. Directorul insituției spune că nici măcar nu s-a gândit să negocieze pentru expunerea „Cumințeniei pământului” la București.

Liviu Constantinescu, directorul Muzeului de Artă: „Poate e și vina noastră, nici nu ne-am gândit la așa ceva, pentru că trebuiau consultați proprietarii. Acum e cam târziu să ne lamentăm. Poate la anul!”

Cei doi oficiali se contrazic și în privința costurilor pe care le-ar fi implicat expunerea operei de artă

Ministrul nu știe exact, dar crede că asigurarea ar fi costat foarte mult. Directorul Muzeului Național de Artă susține că, de fapt, ar fi fost vorba despre 200 de euro.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: „Orice transport al unui obiect de patrimoniu are niște costuri legate de asigurare. Orice mutare a unui obiect de mare valoare presupune niște costuri asiguratorii absolut amețitoare. Eu sunt consvins că aici a fost blocajul”.

Liviu Constantinescu, directorul Muzeului de Artă: „Dacă 30 de zile se plăteau 2000 de euro, pentru două trei zile se lua probabil proporțional”.

„Cumințenia pământului” a fost expusă, la începutului anului, la Festivalul Europalia de la Bruxelles. De acolo, s-a întors într-un depozit secret, potrivit platformei online culturaladubă.ro.

În urmă cu patru ani, Ministerul Culturii a negociat cu proprietarii sculpturii cumpărarea ei cu 11 milioane de euro. Tranzacția nu a fost parafată pentru că ministerul avea doar cinci milioane de euro și și-a propus să obțină restul de la români. Donațiile au depășit cu puțin un milion de euro.

Constantin Brâncuşi este omagiat, an de an, la aniversarea naşterii sale, 19 februarie, printr-o zi dedicată, respectiv Ziua Brâncuşi, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments