De ce au ascuns fetele lui Vadim Tudor decesul mătușii lor

by Dana B.

Fetele Tribunului au aflat că una dintre mătușile lor s-a stins din viață din cauza unei boli incurabile, dar au ținut secret acest lucru. Miza: împărțirea averii, la discreție, cu sora mai mare a tătălui său.

Lidia Samson, una dintre surorile lui Corneliu Vadim Tudor, a murit săptămâna aceasta, însă detaiile despre moartea ei subită au fost ținute la secret până în ziua înmormântării. Și asta din cauza unui scandal care mocnea în familia tribunului imediat după moartea lui, din 2015. Pentru că fostul europarlamentar nu a lăsat niciun testament, lupta pentru avere a devenit foarte spinoasă.Fetele lui Vadim Tudor au vorbit despre moartea mătușii lor abia ieri, în ziua înmormântării, spunând că Lidia Samson a aflat că suferă de o boală incurabilă de puțin timp, însă starea ei s-a agravat într-un mod accelerat. Femeia a fost singurul lor rival la masa la care se împărțea averea fostului politician, iar acesta a fost un motiv bun ca toată lumea să tacă pentru ca acum averea să se împartă la masa verde. Și asta pentru că Vadim Tudor mai are o soră, pe nume Magdalena, care ar fi putut să atenteze la o parte de moștenire. Însă cu siguranță n-o va mai face.

Averea este ținută în cutia Pandorei

Fetele lui Vadim au avut însă grijă de asta. În urmă cu doar câteva luni, când Magdalena a fost evacuată din casa de la Bran, chiar de către sora ei, Lidia Samson, fetele lui Vadim i-au promis că vor avea grijă de ea la București, blamând gestul celeilalte mătuși.

“Tata i-ar fi zburat capul de pe umeri mătușii mele pentru ce a făcut”, a spus Eugenia, fiica mare a defunctului. Nimeni nu a știut niciodată, cu precizie, proporția averii lăsată în urmă de acesta, ea fiind apreciată de unii, pe baza obiectelor de artă mai mult, la circa 20 de milioane de euro. Cel mai valoros manuscris din colecţia parlamentarului este una din cele 600 de copii ale Declaraţiei de Independenţă, care valorează câteva sute de mii de dolari.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments