De ce ar trebui să consumăm dovleac copt

by Cristian Dobre

Vedeta sezonului care îți aduce un aport de nutrimenţi benefici atât siluetei tale cât și sănătății.

Îl recomandă mixul de vitamine precum vitamina A, B1, B3, B6, C, E cât și acidul folic, calciul, potasiul, seleniul, fierul manganul și marea cantitate de fibre. Practic, îți oferă tot ce ai nevoie pentru a te hrăni și a-ți menține vitalitatea la cote maxime.

De la dovleac poți folosi atât pulpa cât și semințele, iar datorită conținutului mare de luteină și zeaxantină îți vei feri ochii de bolile grave cu care te poți confrunta de a lungul timpului.

Tot organismul tău va profita din plin de efectele sale benefice de la plămâni până la prostată.

Betacarotenul este încă unul dintre punctele sale forte, iar beta-criptoxantina îți va proteja articulațiie de uzură și te va proteja de apariția poliartritei.

Sursă bună de vitamina C

Această vitamină va avea grijă de imunitatea ta greu încercată în această perioadă, fiind astfel protejat de virusurile și răcelile de sezon.

Dacă nu ești convins suficient cât de benefic este acest produs, atunci trebuie să mai precizăm și faptul că este un aliat al dietelor de slăbire, fiind foarte sațios, sărac în calorii, bogat în fibre pentru a avea grijă de digestia și tranzitul intestinal. Minunat, nu?

Unde mai pui și faptul că îl poți consuma copt la cuptor, în supe creme, în salate, în smoothie-uri sau în fresh-uri.

Pentru un gust mai intens îți recomandăm să adaugi un pic de scorțișoară peste feliile de dovleac copt și astfel vei obține un desert perfect.

Dacă te lupți seara cu somnul ce pare a te fi părăsit alege să bei un pahar de suc de dovleac și astfel vei rezolva problema. Nimic mai simplu.

Bogat în potasiu pentru o inimă sănătoasă

Nivelul ridicat de potasiu îl recomandă a fi consumat mai ales dacă vrei să te bucuri de o inimă sănătoasă, te va ajuta să menții un nivel normal al tensiunii arteriale și te va feri de un eventual infarct. Deci, să dăm frâu liber gustului și să savurăm o felie de dovleac copt.

Dacă nici acum nu te-ai convins, află că este un bun remediu naturist și pentru a preveni apariția ridurilor și pentru a reda strălucirea tenului tău.

Betacarotenul face minuni, mai ales că în combinație cu cantitatea mare de vitamine în special A,C, E te va ajuta să îți detoxifici organismul și va lupta împotriva disfuncțiilor mintale

Alege să bei câte un pahar de 100 de mililitri de suc de dovleac combinat cu o cană de ceai de afine pentru 10 zile și vei vedea efectele minunate de care dispune vedeta toamnei.

Dacă simți că ești slăbit, în loc să apelezi la tratamente medicamentoase alege să consumi o supă cremă de doveac la care să adaugi un pic de ghimbir, acesta din urmă îi va spori calitățile nutriționale și savoarea.

De la mic la mare, dovleacul nu ar trebui să lipsească în această toamnă din alimentația ta, profită din plin de el și surprinde-i pe cei dragi cu gustul și parfumul său.

 

Sursa: click.ro

Facebook Comments