Mihalcea spunea că UTA e nepregătită la acest moment și la ce am văzut in prima repriză așa a fost. Debutul noului sezon de SuperLiga a fost de infarct pentru arădeni, palizi 45 de minute în fața Universității Craiova, și ea o echipă mult schimbată în vară. În fața a peste 8000 de spectatori prezenți pe Arena Francisc Neuman, prima repriză a fost extrem de slabă pentru UTA, care a scăpat ieftin cu doar două goluri primite.
UTA a fost paralelă cu fotbalul în prima repriză și a scăpat ieftin cu doar două goluri primite!
Romanchuk a deschis scorul în minutul 13, când a reluat nestingherit cu capul după un corner. Peste șapte minute s-a făcut 0-2, Bairam transformând un penalty scos tot de el și acordat de Barbu doar după consultarea VAR. Rădulescu a irosit două ocazii rarisime, Iliev respingând o dată în bară. Dar ratarea campionatului s-a consemnat în minutul 37, când Ivan nu a fost în stare să pună latul în trei metri cu poarta goală, la o centrare a lui Bancu, care a zis mersi toată repriza pentru „bulevardul” Iacob. UTA a terminat în genunchi primul mitan, doar Alomerovic putând primi nota de trecere.
UTA s-a trezit incredibil în partea a doua și a salvat miraculos un punct!
Utiștii au început bine și deciși partea a doua, cu Roman aproape de gol în minutul.49, dar tot Craiova a marcat prin Ivan, care și-a mai spălat păcatele peste un minut, cu un șut plasat de la 13 metri. Cel mai activ utist pe faza de atac a fost Alin Roman, al cărui șut a trecut puțin alături, în minutul 54. Tot el a tras bine peste trei minute, dar Lung a reținut de lângă bară. La 0-3, oltenii nu au mai forțat, s-au relaxat si rău au făcut! UTA s-a zbătut eroic până la final și a primit până la urmă o recompensă nesperaată! Stevanovic l-a faultat în careu pe Țuțu în minutul 78, Costache a transformat precis penalty-ul și în minutul 81 era 1-3.
Miracol arădean în prelungiri: Pospelov și Roman au adus egalarea nesperată!
Craiova a acuzat șocul și peste trei minute, Van Durmen a ratat din șapte metri ocazia unui 2-3, pentru ca Lung să intervină providențial în prelungiri la șutul lui Tzionis din careu. Apoi, Roman a centrat de pe dreapta și Pospelov a marcat cu capul din patru metri pentru 2-3, iar stadionul spera! Unui spectator i s-a făcut rău apoi în tribune, iar după câteva minute s-a reluat jocul. Iar finalul a fost nebunie, Alin Roman a egalat cu un șut din 12 metri și a declanșat delirul, scor final 3-3! Putea fi chiar 4-3, dar mingea trimisă de MVP-ul Roman din lovitură liberă de la 18 metri a șters bara transversală. Final incredibil, de regie de film dramatic, la care poate nici cei mai optimiști fani arădeni nu mai sperau.
Formații:
UTA: Iliev – Iacob (67 Padula), Benga (90+4 Poulolo), Pospelov, Alomerovic – Ov. Popescu (46 Hrezdac), Van Durmen – Tzionis, Al. Roman, Țăroi (46 Țuțu)– Costache. Antrenor: Adrian Mihalcea
U. Craiova: Lung – Mogoş, Stevanovic, Romanchuk (68 Falcusan)– Rădulescu (62 Mekvashivbili), Teles (62 Gaspar), Băluţă, Houri (62 Crețu) Bancu – Baiaram, A. Ivan (87 Markovic). Antrenor: Mirel Rădoi
Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – George Neacșu (Câmpulung Muscel – Argeș), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Iulian Călin (Pitești).
Camera VAR: Andrei Chivulete și Vasile Marinescu (ambii din București)
Delegat FRF: Nicoale Grigorescu (Timișoara),
Delegat LPF: Daniel Kassai (București).