David Popovici, dublu campion și triplu medaliat european la tineret

by Sorin Haut

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 metri liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de înot Under-23 de la Samorin (Slovacia), în timp ce Denis-Laurean Popescu a obținut bronzul la 50 metri fluture. Popovici s-a impus cu un nou record european, 46 sec 71/100, fiind urmat de croații Jere Hribar, 48 sec 33/100, și Toni Dragoja, 48 sec 67/100. David Popovici este triplu medaliat la această ediție a Europenelor, după ce a ieșit campion continental și la 200 de metri liber, plus medalia de bronz în proba de 50 metri liber. La 50 metri fluture masculin, Denis-Laurean Popescu a câștigat medalia de bronz, în 23 sec 43/100.

Aurul a revenit portughezului Diogo Ribeiro, în 23 sec 01/100, iar argintul a fost adjudecat de ucraineanul Vladislav Buhov, în 23 sec 09/100. În clasamentul pe medalii, România s-a clasat pe locul șase, cu trei de aur și două de bronz. Polonia a fost prima (5-4-2), urmată de Germania (5-2-1) și Ungaria (4-1-5). (agerpres)

Facebook Comments