Data limită pentru depunerea declaraţiilor anuale de avere şi de interese

by Cristian Dobre

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, miercuri, că data limită pentru depunerea declaraţiilor anuale de avere şi de interese este 15 iunie.

„Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Agenţia recomandă persoanelor responsabile cu implementarea dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese prin poştă. (…) Totodată, atragem atenţia asupra faptului că activitatea de lucru cu publicul la sediul Agenţiei se va efectua cu respectarea prevederilor legale privind instituirea stării de alertă”, se arată într-un comunicat al ANI transmis AGERPRES.

Agenţia reaminteşte că declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere şi vor cuprinde toate datele şi informaţiile solicitate de formular. În cazul veniturilor, se vor declara veniturile obţinute în anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, iar în cazul celorlalte capitole din declaraţie, se va menţiona situaţia la data declarării.

„Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere şi cuprind funcţiile şi calităţile (deţinute la data completării declaraţiei) prevăzute în Anexa nr. 2, din Legea nr. 176/2010, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 (…). Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării”, precizează ANI.

Pentru facilitarea procesului de completare a declaraţiilor, se recomandă utilizarea formularelor electronice ale declaraţiilor de avere şi de interese, disponibile pe site-ul instituţiei.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în declaraţiile de avere şi de interese se vor anonimiza adresa imobilelor declarate cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresa instituţiei care administrează activele financiare, codul numeric personal şi semnătura. În situaţia în care declaraţiile de avere conţin date cu caracter personal ale unor terţi care nu au fost informaţi că vor fi făcute publice, aceştia au posibilitatea de a solicita ANI anonimizarea respectivelor informaţii.

„Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de Internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire (…). Persoanele desemnate vor transmite Agenţiei, până la data de 1 august 2020, lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primite”, se mai menţionează în comunicat.

În cazurile în care există norme speciale sau clauze referitoare la asigurarea confidenţialităţii veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, se anexează la declaraţia de avere un document justificativ, situaţie în care ANI poate dispune anonimizarea veniturilor. Declaraţiile de avere se vor completa la toate rubricile, urmând ca pentru fiecare caz în parte, pe baza documentelor anexate, inspectorii de integritate să procedeze conform prevederilor legale privind anonimizarea informaţiilor.

ANI reaminteşte că nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiilor, nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 2.000 de lei, putând fi declanşată din oficiu procedura de evaluare. Aceleaşi amenzi se aplică şi pentru nerespectarea obligaţiilor de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor legale.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments