DARIUS VALCOV AFLA ASTAZI DACA VA FI ARESTAT

by Paula Craciun

Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov află astăzi dacă va fi arestat. Colegii săi din Senat vor vota cererea de arestare a DNA emisă pe numele lui Vâlcov.  În Comisia Juridică senatorii au dat 5 voturi pentru arestare, 5 împotrivă şi o abţinere.

Între timp, procurorii au făcut o nouă cerere de arestare pe numele lui Darius Vâlcov, inclusiv pentru fapte comise în timpul mandatului de ministru. În noul dosar, fostul ministru este acuzat de trafic de influenţă şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

În solicitarea de începere a urmăririi penale şi reţinere a fostului ministru, procurorii spun că au găsit în seiful lui Vâlcov  90.000 dolari, 3 lingouri de aur, 2 tablouri de mare valoare şi o sumă importantă în lei.

Potrivit procurorilor DNA,  din 2011 până în prezent, Darius Valcov ar fi deţinut şi administrat prin interpuşi o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Prin cele 3 societăţi,  ar fi încheiat tranzacţii financiare, folosindu-se de informaţiile pe care le deţinea în calitate de ministru, spun anchetatorii.

Bunurile obţinute de pe urma acestor tranzacţii erau depozitate într-un seif, pe care Darius Vâlcov i l-ar fi dat unui apropiat să-l păstreze.  În seif, anchetatorii au găsit 90.000 de dolari şi 1.300.000 de lei, 3 lingouri de aur, două tablouri semnate Rennoir şi Jean Cocteau, dar şi o pictură pe lemn.

În timp ce procurorii formulau o nouă cerere de urmărire penală şi arestare pe numele său, fostul ministru era audiat în Comisia Juridică din Senat pentru prima cerere de arestare preventivă.

După ce şi-a susţinut punctul de vedere în faţa senatorilor jurişti, 5 membri ai comisiei au votat în favoarea solicitării DNA, 5 au împotrivă şi un membru al comisiei s-a abţinut.

Înainte să dea un vot, membrii comisiei au constatat că din cele 8 volume trimise de DNA la Parlament, unul nu avea legatură cu acest caz.

Raportul Comsiei Juridice este doar consultativ. Decizia finală în ceea ce priveşte arestarea lui Darius Vâlcov aparţine plenului Senatului.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments