DANSATORII DE LA DOMA ART AU FACUT SPECTACOL LA ORADEA

by Cosmin Mihuta

Perioada 17-19 octombrie a adunat la Era Shopping Park, Oradea, peste 600 de dansatori din toată ţara. Ediţia din acest an a fost dedicată memoriei celui care a iniţiat festivalul Nymphea  şi care a contribuit enorm la promovarea şi ridicarea nivelului de dans în România : Gabi Chevari.

Tinerii dansatori ai Asociaţiei Doma Art Style, coordonaţi  de Maura şi Dorian Cosma au avut o evoluţie foarte bună în concurs, reuşind să se situeze de 3 ori  pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi 2 ori pe locul secund. Astfel:  la categoria „breakin battles crew vs crew” Domokos Andrei, Nedelciu Bogdan şi Bolgovici Alexandru (membrii Burning Souls Crew) au obţinut locul 2 făcând parte din trupa Phanatix. Tot la breakin categoria 1 vs 1, Nedelciu Bogdan a intrat în top 4  b-boy  (la start au fost  45 de concurenţi); la categoria hip hop 2vs2 juniori,  Somlea Matia şi Petrutiu Tudor au ocupat locul 2, locul 1 fiind ocupat de colegele lor Vacaru Mădălina şi Borod Maya. Tot la 2vs2 dar la adulţi, Carp Radian şi Bunaciu Andreea au câştigat primul loc; la categoria formaţii  hip-hop juniors (7-12 ani) X-Style Kids au urcat pentru a doua oară consecutiv pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Pentru X-Style Kids au dansat: Negoescu Denis, Cimpian Patrick, Petruţiu Tudor, Lupsity Mara, Tasy Jessica, Petran Maya, Vacaru Mădălina, Păcurar Sabrina, Somlea Matia, Gal Melisa şi  Borod Maya.

Facebook Comments