Daniela Sabău (USR): ”Proiectul ‘Fără penali în funcții publice’ demarează în Arad”

by Dana B.

„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.

Acesta este textul inițiativei cetățenești pentru adoptarea unei legi de modificare a Constituției, susținută de Uniunea Salvați România, prin care își propune consacrarea la nivel constituțional a unei condiții de integritate ce ar urma să se aplice persoanelor care candidează. USR Arad consideră că este imperios necesar ca cei care urmează să ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat să îndeplinească anumite cerințe, menite să consolideze încrederea cetățenilor în autoritățile publice și să preîntâmpine derapajele de la principiile democrației prin drept.

Daniela Sabău, coordonator proiect pentru USR Arad: ”Proiectul susținut de USR, prin care dorim să asanăm scena politică și administrativă din România, a mai avansat cu o etapă prin publicarea în Monitorul Oficial a textului care a primit avizul Consiliului Legislativ. Următoarea etapă constă în redactarea formularului care va fi utilizat pentru colectarea semnăturilor, în conformitate cu cerințele legale. Sperăm ca începând cu primele zile din Aprilie să putem să demarăm strângerea efectivă a semnăturilor de la cetățenii din județul Arad. Pe această cale lansez o invitație celor care doresc să se implice, să se înscrie ca voluntari pe site-ul dedicat proiectului sau să ia legătura cu echipa USR Arad.

Toate detaliile privind această inițiativă pot fi consultate pe pagina farapenaliinfunctiipublice.ro sau pot fi obținute de la echipa USR Arad, la sediul din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4, la adresa de e-mail usr.arad@gmail.com sau la telefon: 0733 143 839.

Facebook Comments