Daniela Dodean Monteiro e sfertfinalistă în Liga Campionilor!

by Sorin Haut

Jucătoarea arădeană de tenis de masă a încheiat anul “en-fanfare”! A 50-a jucătoare a lumii, Daniela Dodean Monteiro, s-a dovedit decisivă pentru echipa sa, Saint Quentin, în ultimul meci din grupa A a Ligii Campionilor, disputat împotriva unguroaicelor de la Postar Sport Egyesulet. Lider al formaţiei din Hexagon, Dodean a câştigat ambele meciuri fără set pierdut, 3-0 (9, 7, 4) cu lituanianca Ruta Paskauskiene, locul 113 mondial şi 3-0 (10, 8, 7) cu olandeza de origine chienză Li Jiao, poziţia a 43-a în ierarhia mondială. Câştigătoare şi în tur, cu 3-0, Saint Quentin a câştigat cu 3-1 pe teren propriu, celălalt punct al victoriei fiind adus de Audrey Zarif.

Odată cu acest succes, echipa Danei şi-a asigurat prezenţa în sferturile de finală ale principalei competiţii europene inter-cluburi. Franţuzoaicele au terminat grupa pe locul doi, cu 6 puncte, în spatele liderului şi deţinătoarei trofeului, Eastside Berlin, 8 puncte. Altfel, Saint Quentin e prima în campionatul Franţei, la jumătatea sezonului, alt motiv de bucurie pentru Dana Dodean şi tenisul de masă arădean.

 

Facebook Comments