UPDATE: DANA ŞI JOAO MONTEIRO, VICTORII LA DEBUTUL EUROPEAN!

by Sorin Haut

Daniela Dodean a debutat cu dreptul la Europeanul de tenis de masă de la Budapesta. În proba de dublu mixt, jucătoarea de la CSM Arad și soțul său portughez, Joao Monteiro, au trecut în primul tur, cu 3-0 la seturi (11-4, 11-3, 11-4), de perechea Aleksandr Smirnov (Estonia)/Anna Kirichenko (Finlanda). Dana şi Joao au făcut tandem în premieră, cei doi etalând un joc solid. Următorii adversari sunt olandezii Laurens Tromer/Britt Eerland. Dodean e calificată pe tabloul principal şi în probele de simplu şi dublu feminin, urmând să evolueze în cursul zilei de azi.
Dodean, a 16-a jucătoare a Europei, o va avea ca adversară, în primul tur la simplu, pe suedeza Linda Bergstrom, iar la dublu, Dana Dodean şi Eliza Samara, foste campioane şi medaliate continentale, înfruntă tandemul Petra Lovas (Ungaria)/Eva Odorova (Slovacia). Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a declarat că obiectivul delegaţiei tricolore e obţinerea a două medalii.
UPDATE: Dana şi Joao Monteiro îşi continuă parcursul din proba de dublu mixt. Cei doi soţi au câştigat dimineaţă, scor 3-0 la seturi (10, 4, 8) în faţa olandezilor Tromer şi Eerland, calificându-se în sferturile de finală. Fază în care vor avea parte de adversari redutabili: spaniolii Maria Xiao şi Jesus Cantero. Meciul e programat tot azi, în cursul după amiezii.

Facebook Comments