Dana Războiu e sceptică în ceea ce privește un nou mariaj

by Cristian Dobre

Dana Războiu și-a dorit o familie numeroasă și a făcut tot posibilul pentru a o avea. Din păcate, fosta știristă a fost urmărită de ghinion, a trecut prin două despărțiri dureroase, iar în prezent este și mama, și tată pentru cei doi băieți ai săi, Victor și Marc.

Dana Războiu a bifat primul mariaj cu Ovidiu Brânzan, însă episodul de violență domestică le-a separat drumurile. Nici a doua încercare alături de Bogdan Enoiu nu a fost de bun augur, cei doi despărțindu-se anul trecut, după 12 ani de conviețuire. Nu a fost o decizie ușoară pentru Dana, dar, cu ajutorul psihologului, a reușit să depășeasă momentul. Astfel, nu e de mirare că, în prezent, vedeta nu mai este dispusă să o ia de la capăt și că nu mai crede în instituția căsătoriei:

„Cred că ar trebui să ne căsătorim pentru un an, adică ne căsătorim cu un contract pe perioadă determinată. Să fie o alegere. Anul acesta, te aleg pe tine și ne căsătorim, anul viitor, vedem dacă ne mai alegem unul pe celălalt. Și, dacă ne mai alegem în continuare, atunci ne mai căsătorim o dată și anul viitor. Și asta în fiecare an. Să nu fie ceva pentru totdeauna, pentru că, de obicei, nu e pentru totdeauna. Statisticile arată că 50 la sută dintre căsătorii se termină cu divorț și, la a doua căsătorie, vreo 60 la sută. Ăsta e adevărul pe care noi preferăm să nu îl vedem, ca și cum dacă nu îl vedem nu se întâmplă. Eu zic că e o idee bună să fie căsătoria pentru un an”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Războiu.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments