Dana Dodean a dat, simbolic, startul la UTA – FCU Craiova! Moment de reculegere pentru Gheza Dodean și Nicolae Bara

by Sorin Haut

Startul meciului din sferturile de finală ale Cupei României, dintre UTA și FCU Craiova, a fost precedat de un moment special. Însoțită la mijlocul terenului de nepoțelul Patrick Zian (băiatul fratelui Cristian), 7 ani, jucătoarea arădeană de tenis de masă Daniela Monteiro-Dodean (CSM Arad) a dat, simbolic, lovitura de începere a partidei de pe Arena Francisc Neuman și a primit din partea conducerii clubului UTA un tricou cu numărul 10. Dana este în doliu, după plecarea la cele veșnice a tatălui său, Gheza Dodean, fost fotbalist arădean ce a activat pentru Constructorul și Vagonul Arad, dar și în culorile roș-albe în sezonul 1978-1979, dintr-o echipă a UTA-ei din care mai făceau parte, printre alții, Duckadam, Jivan, Bîtea, Vaczi, Domide, Brosovszky, Bubela, Leac, Cura sau Coraș. Iar clubul a încercat să îi mai aline amărăciunea pierderii tatălui (după ce acum trei ani își lua adio și de la mama sa) cu acest gest de recunoștință față de ceea ce a însemnat atât părintele său pentru UTA dar și ea, ca și sportivă de mare performanță a Aradului. De asemenea, s-a păstrat și un moment de reculegere în memoria lui Gheza Dodean și Nicolae Bara, fost președinte și finanțator al clubului, plecați dintre noi acum câteva zile.

Tricou cu numărul 10 pentru Dana! Tatăl Gheza a jucat și la UTA, alături de nume mari

Declarată Cetățean de Onoare al Aradului în decembrie 2019, Dana Dodean (35 de ani) are o carieră impresionantă, începută la cel mai înalt nivel din 2000, când debuta sub culorile naţionale. De atunci au urmat performanţe pe bandă rulantă şi o salbă de titluri şi medalii naționale și internaţionale. În perioada 2000-2006 a fost multiplă campioană europeană la cadete şi junioare în toate probele, are un loc 1 la Cupa Mondială juniori (finala Pro Tour), patru medalii de bronz la Mondialele de juniori, în perioada 2004-2006, a câştigat 15 openuri de juniori şi U21. Apoi au venit performanţele la nivel de senioare: un loc 5 la Mondialul din 2018, plus titluri şi medalii la Campionatele Europene, după cum urmează: 2008, medalie de bronz cu echipa, în 2009 campioană europeană la dublu fete, un an mai târziu a luat argintul cu echipa României şi bronzul la dublu fete, în 2011 are din nou argint cu echipa României şi vicecampioană continentală la dublu fete, în 2012 campioană europeană la dublu feminin, în 2013 vicecampioană europeană cu echipa, în 2015 vicecampioană europeană cu echipa, în 2016 campioană europeană în premieră, la dublu mixt, alături de soţul său, Joao Monteiro şi medaliată cu bronz la dublu feminin, iar în 2017 şi 2019 campioană europeană cu naționala României.

Toți cei patru frați Dodean sunt în tribunele Arenei Francisc Neuman

În 2021 devenea vicecampioană europeană tot cu naționala, la Cluj-Napoca. De asemenea, are trei clasări pe locul 5 şi un loc 7 la Jocurile Olimpice, din patru participări la rând alături de echipa României. Mai are un loc 1 cu echipa la Jocurile Europene din 2019. Toate aceste rezultate i-au adus Danei Dodean şapte ani la rând titlul de cea mai bună sportivă a Aradului, performanţă greu de egalat! Retrasă în 2021 de la echipa națională, dar în activitate în continuare pentru echipele de club, CSM Arad și Saint Quentin (Franța), pentru care joacă și în Liga Campionilor, Dana are și trei frați, Andreea – fostă jucătoare bună de tenis de masă, stabilită în Rusia, Adrian – jucător-antrenor în liga a treia germană de tenis de masă și Cristian, stabilit la Arad, unde este antrenor la CS Municipal, dar în paralel coordonează și recent înființata Academie ce poartă numele Danei Dodean. Cei trei sunt și ei prezenți la meciul din această seară, cinstind memoria tatălui lor, dar fiindu-i și alături Danei, în momentul special și emoționant de astăzi, de pe Arena Francisc Neuman.

 

Facebook Comments