Dan Petrescu nu e foarte supărat: „Măcar nu am luat gol şi nu am fost egalaţi pe final!”

by Sorin Haut

Dan Petrescu a vorbit după un nou egal al celor de la CFR Cluj, iar tehnicianul e de părere că elevii săi au dat totul pe teren cu UTA și nu are ce să le reproșeze: „Măcar nu am mai fost egalați în ultimul minut. Avem două lucruri pozitive, că nu am luat gol și că nu am fost egalați pe final. Au dat tot ce au avut mai bun jucătorii. S-a nimerit să fie Deac cel mai bun de la noi și i-am zis că nu sunt supărat că a ratat cu poarta goală. Dacă nu alergi și nu te implici, atunci sunt supărat. Îmi pare rău de Bordeianu, dar a trebuit să risc și să joc cu doi atacanți. Când ai cinci ocazii mari, trebuie să câștigi meciul. În tur, am câștigat la ei fără să avem ocazii mari, dar acum s-a întors. Știți că după 0-0 eu nu sunt supărat, dar în acest context, mă deranjează”, a spus Petrescu după meciul cu UTA. Antrenorul campioanei a dus vorba şi despre utistul Roger, acontat din vară, pe care l-a lăudat şi nu a exclus posibilitatea să vină sub comanda sa încă de săptămâna viitoare, dacă cluburile se înţeleg asupra unei sume de bani:

„Când ai cinci ocazii mari, trebuie să câştigi”. Roger, în Gruia din iarnă?!

„Nu am avut timp să pregătim acest joc deloc, dar ne gândim la meciul cu Mediaș, care a bătut-o pe UTA, deci vă dați seama ce greu o să ne fie și acolo. Îmi pare rău pentru Neguț, a avut două ocazii rarisime, ar fi fost un debut ca titular frumos. Nu am ce să le reproșez, chiar dacă am făcut 0-0. Avem nevoie de o victorie etapa viitoare, iar după o să avem un ciclu săptămânal. Mi-a plăcut Roger, poate vine acuma, poate vine la vară. Și Braun putea să vină acum, dar urmează să vedem ce discut cu cei din conducere zilele următoare”, a mai spus Dan Petrescu.

Facebook Comments