Dan Petrescu are absențe importante la meciul de joi, cu UTA. „Tună și fulgeră” pentru programare și… Roger!

by Sorin Haut

CFR Cluj va aborda partida cu UTA cu destule probleme de lot. Boateng nu va juca joi, de la ora 17, împotriva „Bătrânei Doamne”, în „intermediară”, „galbenul” încasat aseară, cu Petrolul, ducând la suspendarea sa pentru cumul de cartonașe. Totodată, Dan Petrescu a anunțat accidentarea lui Bîrligea, care are ruptură musculară și e out cel puțin o lună, dar și absența nemotivată de la antrenamente a lui Malele. Se pare că acesta se va întoarce la clubul de care aparține, Al-Tai din Arabia Saudită, deși împrumutul la CFR era până în iunie 2023. Burcă a încheiat și el strângând din dinți, după o problemă la gleznă apărută pe finalul meciului cu Petrolul. Petrescu mai are doar două variante pentru regula U21, portarul Sava și Claudiu Petrila, ultimul urmând să fie aproape sigur preferat. Partida cu arădenii se anunță una aprinsă și prin prisma „cazurilor” Roger și Otele, jucători care astăzi sunt la UTA, deși în luna ianuarie acest lucru părea aproape imposibil. Totuși, e greu de crezut că nigerianul va fi folosit în partida cu campioana, mai ales că el a forțat până în ultima clipă transferul încă din iarnă la CFR. În stilul său caracteristic, „Bursucul” se plânge de multe aspecte înaintea meciului cu UTA:

„Nu mai înțeleg nimic, are contract cu noi dar joi joacă contra noastră!”

Nu am cum să mă liniștesc. În două zile am meci. Nu îmi place cum a fost făcută programarea. Ei (UTA) au șapte zile de pregătire, noi avem două zile. Nu înțeleg. Am zis-o mereu, nu avem un lot cum mi-aș dori să fie, mai larg, ni se taie jucători, pleacă jucători. Malele a dispărut, Birligea se tot accidentează…Roger, care trebuia să fie la noi, joacă împotrivă noastră joi. Eu nu mai înțeleg fotbalul, ce se întâmplă, ce reguli sunt în fotbalul ăsta. Are contract cu noi și el pleacă atunci când vrea. Pe mine mă depășește. Avea contract cu noi, a plecat și joacă la alții. Din cauză că n-avem voie pe listă, că nu ne lasă nu știu cine. Ce listă, mă? Lăsați-ne și pe noi liberi, că am jucat 45 de meciuri. Să ne lase în pace cu lista asta, mi se pare penibil, nu poți impune câți jucători să punem și câți nu. Mi se pare incredibil asta! E problema numărul unu, că nu avem jucători, mai ales de atac!”

UTA are amintiri frumoase din Gruia, dar și…trei zile în plus față de CFR

Într-adevăr, programarea etapei intermediare o dezavantajează pe CFR Cluj. Astfel, UTA a jucat vineri și a avut timp suficient să pregătească meciul de joi, 2 martie, din Gruia, în vreme ce campioana a evoluat abia aseară în etapa a 27-a și are doar două zile la dispoziție pentru a pregăti următorul meci! Destule speranțe pentru roș-albi de a da lovitura în Gruia, acolo unde de altfel au mai reușit să câștige acum trei ani cu 1-0, prin reușita lui Hora, tot într-un moment în care nu li se dădea șanse, iar anul trecut remizau 0-0, tot în deplasare. UTA a blocat campioana și în turul actualei ediții, 1-1 pe Arena Francisc Neuman, astfel că trupa lui Petrescu nu se simte prea bine în compania arădenilor. Marea problemă a formației pregătite de Laszlo Balint este însă forma slabă în care se află, dovadă locul pe care îl ocupă, plus problemele din vestiar, căci din informațiile noastre nici acolo nu ar fi liniște. Câțiva din jucătorii importanți se plâng că nu joacă, alții că sunt lăsați în afara lotului sau a formulei de start, astfel că Balint are o misiune tot mai grea la cârma UTA-ei.

 

 

 

 

Facebook Comments