Dan Negru construieşte case de vacanţă «anticoronavirus»

by Florian Popa

”Regele audienţelor”, care, în acelaşi timp, este şi ”Regele imobiliarelor”, a făcut recent o nouă investiţie serioasă. Pe terenul cumpărat cu 40.000 de euro, situat lângă Lacul Surduc, la 100 km de Timişoara, Dan Negru (49 de ani) va înălţa căsuţe de vacanţă, care vor beneficia şi de un teren generos. În paralel, două vedete au investit bani grei în cafenele şi în restaurante.

Iată că pentru Dan Negru viaţa merge înainte şi la vreme de pandemie. După ce a filmat pentru cele două emisiuni pe care le are la postul de televiziune Prime TV, din Chişinău, el a dat o fugă în oraşul natal, Timişoara, pentru a-şi încărca bateriile, dar şi pentru noua afacere, adaptată situaţiei create de pandemia de coronavirus.

Reporterii Click! au aflat, de la apropiaţii săi, că Dan a bătut palma pentru un teren generos, de 10.000 mp, situat undeva lângă Lacul Surduc, Jud. Timiş: ”Pe acel teren a băgat deja buldozerele, ca să-l niveleze, apoi va construi căsuţe de vacanţă. Până la iarnă vor fi gata fundaţiile, iar din primăvară va înălţa locuinţele. A cumpărat 10.000 mp, cu 4 euro mp. Are deja clienţi, din rândul celor care muncesc de acasă, online, şi vor să se mute în mijlocul naturii, ca să scape de sufocantele apartamente, la vreme de pandemie”.

Dan şi-a postat pe conturile sociale o fotografie din acea zonă de vis, realizată în timp ce îşi plimbă copiii cu un ATV, pe Bogdan (8 ani) şi pe Daria (10 ani).

A adăugat şi un mesaj: ”Ai mei stau departe de mondenităţi, nu apar prin ziare, aşa că pun rar poze cu ei pe aici. Dar poza asta e un îndemn să vedeţi «ţara de dincolo de pădure». Aduceţi-vă pruncii aici, când puteţi. Din latinescul «Terra Ultra Silvam» – «Ţara de dincolo de pădure»- vine cuvântul Transilvania”.

Sursa: click.ro

Facebook Comments