Dan Badea a devenit tătic. ”E o perioadă minunată și încă ne adaptăm împreună”

by Cristian Dobre

Prezentatorul iUmor Dan Badea și soția sa Mădălina au devenit, săptămâna trecută, părinți pentru prima dată.

„De duminica trecută sunt tăticul lui Arias Dan. De o săptămână suntem acasă, suntem bine, Mădălina se simte extraordinar. E o perioadă minunată și încă ne adaptăm împreună. M-am simțit binecuvântat și, în sfârșit, împlinit, e o minune pe care nu o pot descrie in cuvinte!”, a spus emoționat proaspătul tătic.

Micuțul Arias Badea a mobilizat întreaga familie, iar Dan și Mădălina Badea se adaptează treptat la noul stil de viață. ”Deocamdată doarme mai bine decât ne așteptam, din ce ne povesteau alți părinți ne temeam că nu o să mai dormim deloc. Ne ajută și părinții, mama lui Dan e alături de noi”, a povestit Mădălina. Mămica e și cea care a avut ideea numelui special al micuțului. ”Istoria numelui e cam așa – ne-am dorit un nume special, dar nu complicat. Multe luni nu am găsit nimic care să ne placă, iar într-o zi i-a venit Mădălinei ideea. L-am căutat pe net și am văzut că este un nume folosit mai mult în Hawaii și înseamnă ”, a explicat Dan Badea.
În plus, micuțul va purta și numele ”Dan”, care, în ciuda a ceea ce cred cei mai mulți, nu este și al tatălui său. Chiar dacă o țară întreagă îl cunoaște pe Dan Badea, noul prezentator iUmor mărturisește că nimeni nu îi cunoaște numele! „În buletin, eu sunt Badea Robert Cristian, dar în familie am devenit Dănuț, pentru că așa mi s-a spus la botez.



Când eram mic, am avut față de Dănuț, bunică-miu așa mi-a zis și așa am și rămas… Când te uiți la o mogâldeață nu poți să îi zici . Dar în buletin nu cred că a mai încăput și Dănuț, pe vremea aia nu prea se puneau două nume, acum pui câte vrei, și șapte!”, a spus prezentatorul iUmor.

Comediantul Dan Badea s-a căsătorit cu Lora în vara anului 2012. Lora și Dan au divorțat în octombrie 2014, la notar. Cei doi s-au despărțit în termeni amiabili și au ajuns şi la o înţelegere în ceea ce priveşte partajul averii pe care au făcut-o, împreună, în timpul mariajului. După separarea de Dan Badea, Lora și-a găsit fericirea alături de Ionuț Ghenu. La rândul său, comediantul a început o relație cu o frumoasă blondă, pe nume Mădălina Drăghia, care i-a devenit soție.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments