DACA RAMAI FARA SLUJBA, CARDUL DE SANATATE E VALABIL DOAR 3 LUNI!

by Paula Craciun

Din momentul în care nu mai plătești asigurările ai o perioadă de grație, după care scoți bani din buzunar

Suntem pe ultima sută de metri până la momentul în care cardul va deveni unic instrument în relația cu sistemul de sănătate. La nivel național, mai sunt aproape 300.000 de carduri nedistribuite, la care se adaugă încă 245.000 proaspăt emise și care sunt pe drum către cei care au împlinit 18 ani anul acesta, iar până la sfârșitul anului vor fi emise încă alte 600.000. Pentru a preîntâmpina situațiile speciale care pot să apară după 1 septembrie, oficialii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au făcut, ieri, câteva precizări. Îl pierzi, plătești

Cardul este valid atâta timp cât plătești asigurări plus încă 3 luni după ce ai încetat cotizarea. Practic, te asiguri sau nu mai primești servicii medicale după aceste 90 de zile.

Asigurații care au pierdut cardul trebuie să meargă la Casa de Asigurări să depună o cerere, să plătească 15,5 lei și Casa va comanda tipărirea unui card duplicat. În momentul emiterii duplicatului, cardul pierdut (chiar dacă îl regăsești) nu mai este valabil! „Am tipărit deja peste 65.000 de carduri duplicat“, a explicat Vasile Ciurchea, șeful CNAS.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments