Curtea de Conturi: Primăria Arad a făcut plăți nelegale către Universul Verde

by Cosmin Mihuta

Din ultimul raport al Curții de Conturi, întocmit în urma unui control la Primăria Arad, nu putea să lipsească celebra firmă Universul Verde, cunoscută ca „măcelar“ al copacilor din municipiul Arad. Firma cu pricina încasează, an de an, milioane de lei de la Primăria Arad, pe diverse servicii sau produse, de la irigații la spații verzi sau tăierea copacilor din Arad.

Numai că o parte din bani au fost plătiți în mod nelegal către această firmă, conform Curții de Conturi, pe facturi care au fost umflate de către cei de la Universul Verde. „Din verificarea plăților efectuate (…) a rezultat faptul că au fost facturate și plătite lucrări în valoare de 62.851 de lei, majorate în mod nelegal de către SC Universul Verde SRL. Cauzele și împrejurările care au dus la apariția acestei deficiențe sunt determinate de faptul că persoanele care au făcut parte din comisia de recepție nu au verificat ca prețurile din situațiile de lucrări ale materialelor pentru reparația sistemelor de irigat, precum și ale materialului dendro-floricol să fie cele din facturile de achiziție ale acestora“, se arată în raportul Curții de Conturi.

Cu alte cuvinte, cei de la Universul Verde au băgat din burtă facturi nelegale, pe care cei de la Primăria Arad le-au primit și plătit cu mare bucurie. Acum, că i-au prins, probabil că se vor da banii înapoi și toată lumea va fi fericită. Totuși, furtul rămâne, chiar dacă prejudiciul s-a recuperat, iar el ar trebui cercetat de organele abilitate, fiindcă nu este pentru prima dată când dinspre Primăria Arad se plătesc sume importante către firme de partid, fără să existe cadrul legal. Sperăm că raportul Curții de Conturi, care conține o serie întreagă de ilegalități, nu va fi din nou dosit în vreun sertar, iar Primăria Arad condusă de Gheorghe Falcă va beneficia în continuare de o protecție dincolo de limita legii, din partea unor oameni care conduc instituțiile abilitate să facă lumină în aceste cazuri.

 

Facebook Comments