CURTEA DE CONTURI CONFIRMA COMBINATIILE DINTRE PRIMARIE SI UTA BD

by Sida Voicu

Despre Asociaţia Sportivă „UTA Bătrâna Doamnă“ s-a vorbit, în ultimii doi ani, mai mult pe la colţuri şi mai puţin în public, fiindcă multă lume se gândea că acest ONG se află în spatele adevăratei UTA. Şi, cum sunt puţini arădenii care vor să lovească într-un brand de legendă cum e UTA (cu excepţia celor din jurul primarului, nu prea sunt) subiectul a fost dosit multă vreme.

Din păcate, în ultimul an s-a constatat că, de fapt, Asociaţia UTA Bătrâna Doamnă n-a fost creată pentru a sprijini UTA, ci pentru a sifona bani publici şi a hrăni unele guri înfometate. Lucru confirmat de formarea unei echipe înscrisă ilegal, spun specialiştii, în liga a IV-a şi care a luat banii daţi de primărei pentru adevărata UTA, uitând să-i dea mai departe. N-o spun doar cei care nu sunt de acord ca un club al unui partid şi al clientelei acestui partid să pună mâna peste noapte pe numele UTA şi să încerce, prin toate mijloacele, să desfiinţeze echipa fanion a Aradului şi să-i ia locul. O spune chiar Curtea de Conturi, care la ultimul control a descoperit o adevărată încrengătură între Primăria Arad şi UTA BD, făcută pe spatele adevăratei echipe UTA, batjocorită de unii oameni care n-au nimic în comun cu fotbalul şi care sunt interesaţi doar de afaceri.

Ce a descoperit Curtea de Conturi: pe scurt, Asociaţia Sportivă UTA Bătrâna Doamnă primeşte sute de mii de euro de la Primăria Arad. Acei bani trebuiau să meargă spre UTA SA (fiindcă nu puteau fi daţi direct, s-a creat acel ONG). Cu aceşti bani, UTA SA urma să plătească chiria la stadion, deplasări, cazări, medicamentaţie etc. Numai că lucrurile nu stau aşa, iar Asociaţia UTA BD a uitat să mai plătească pentru nevoile UTA-ei. O spune chiar Curtea de Conturi, care în urma controlului a constatat „diminuarea veniturilor cuvenite bugetului local rezultate din derularea contractului de locaţiune încheiat de Municipiul Arad cu Asociaţia sportivă „UTA Bătrâna Doamnă”  în data de 01.08.2011, având ca obiect închirierea bazelor sportive, respectiv a Stadionului Municipal UTA –Francisc Neuman“. Cu alte cuvinte, Asociaţia UTA BD avea un contract cu Primăria pentru chiria stadionului, dar nu a plătit vreun an de zile. „În perioada de derulare a contractului s-a constatat că deşi s-a consemnat participarea FC UTA Arad la organizarea şi desfăşurarea unui număr de 15 meciuri oficiale pe Stadionul UTA –Francisc Neuman, în perioada 2011 –  2012 (anexa nr. 13), entitatea auditată nu a procedat la facturarea corectă a preţului contractului, în concordanţă cu tarifele prevăzute de HCLM nr.145/10.06.2011 respectiv cu tariful de 667 lei/oră fără TVA aprobat pentru desfăşurarea/organizarea unui meci amical /oficial de fotbal“, se arată în raportul Curţii de Conturi. Astfel, s-a creat un prejudiciu de 52.106,04 lei. În condiţiile în care Asociaţia UTA BD a primit bani de la Primăria Arad pentru competiţia 2011/2012, e interesant de aflat ce s-a întâmplat cu acei bani, pe ce s-au cheltuit, fiindcă, vedem că pentru UTA nu s-au dat. N-ar fi rău ca organele de anchetă să facă nişte cercetări în acest caz.

Ce măsuri au luat cei din Primărie, prinşi cu mâţa-n sac, ne spun tot cei de la Curtea de Conturi. S-au pus să factureze din urmă chiria pentru meciurile cu pricina. Dar nu către Asociaţia UTA BD, cu care avea contract. Nici vorbă, acolo banii s-au păpat. Cei de la Primăria Arad au facturat chiria către UTA SA, dând astfel o nouă lovitură clubului fanion al Aradului. Explică această combinaţie chiar  Ştefan Szuchanszki – director adjunct la Direcţia de Patrimoniu cu atribuţii în administrarea Serviciului Baze Sportive din cadrul Direcţiei de Patrimoniu a Primăriei Municipiului Arad: „întreaga sumă datorată de către S.C. F.C. UTA S.A. pentru meciurile oficiale jucate în anul 2012 a fost facturată în anul 2013”.

Iată cum UTA a luat un nou bobârnac de la Primăria Arad, care a pus clubul să plătească o datorie care era a ONG-ului condus de oamenii primarului Gheorghe Falcă şi care primea bani de la bugetul local pentru susţinerea echipei de liga a II-a şi nu a hibridului BD, intrată pe uşa din dos în liga a IV-a.

Facebook Comments