Curtea de Apel București obligă Guvernul să plătească restanțele salariale ale magistraților

/
Curtea de Apel București obligă Guvernul să plătească restanțele salariale ale magistraților
Curtea de Apel București a admis, marți, acțiunea introdusă de Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat Guvernul României și Ministerul Finanțelor să achite drepturile salariale restante ale magistraților, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este necesar.

Procesul a fost deschis de președinta Instanței supreme, Lia Savonea, iar cererea a fost înregistrată la Curtea de Apel București în 30 martie. Dosarul a fost soluționat la primul termen, de judecătoarea Ramona Bușu.

Instanța a stabilit că Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să facă toate demersurile administrative și bugetare necesare pentru plata integrală a drepturilor salariale restante ale judecătorilor și ale altor categorii profesionale îndreptățite, prevăzute în titluri executorii scadente în 2026.

Totodată, CAB a impus un termen de executare de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În caz de întârziere, statul riscă penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar și o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi în care obligațiile nu sunt îndeplinite.

Potrivit soluției instanței, Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să emită actele administrative necesare și să aloce integral fondurile pentru achitarea restanțelor salariale.

În bugetul transmis Parlamentului de Ministerul Finanțelor pentru anul 2026 era prevăzută o sumă de aproape 5 miliarde de lei pentru Instanța supremă, cu aproximativ 50% mai mare față de anul precedent. Fondurile suplimentare urmau să acopere drepturi salariale restante rezultate din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

Restanțele au apărut după ce, în 2023, Înalta Curte și Parchetul General au decis majorarea salariilor judecătorilor și procurorilor cu 25%, măsură aplicată retroactiv din 2018.

Guvernul a amânat însă o parte dintre plăți, redirecționând fondurile către un pachet de ajutoare sociale în valoare de 1,1 miliarde de lei.

În acțiunea depusă la instanță, Înalta Curte a susținut că neplata sumelor restante afectează dreptul de proprietate al magistraților care dețin titluri executorii neexecutate de peste zece ani și încalcă principiul separării puterilor în stat.

Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.