CURSURI GRATUITE DE LIMBA CHINEZĂ LA UVVG ARAD

by Sida Voicu

Ca urmare a studierii atente a pulsului pieţei forţei de muncă locale, naţionale şi internaţionale, o dată cu începerea anului universitar 2016-2017, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a deschis cursurile specializării de licență  Limba chineză (începători) – limba engleză, dar și cursurile de limba chineză dedicate elevilor, tinerilor și tuturor arădenilor interesați de studierea acestei limbi. Pentru aceştia, cursurile de limba chineză, cu lectorii chinezi ai Institutului Confucius, se desfăşoară după-amiaza, în incinta Colegiului Național „Moise Nicoară”, în Clădirea Zărandul și în incita Complexului de pe malul Mureșului.

Prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de limbi moderne aplicate din cadrul UVVG, a declarat: „Ca urmare e legăturii noastre cu Institutul Confucius, ne-au fost alocați doi lectori care să predea la noua specializare Limba chineză (începători) – limba engleză. Cursurile de limba chineză pentru specializarea de licenţă au început în data de 3 octombrie, odată cu deschiderea anului academic. În paralel cu acestea, în cursul după amiezelor, în incinta Colegiului Național „Moise Nicoară”, desfășurăm cursuri de chineză pentru tineri și elevi, la care sunt deja 150 de tineri înscriși. Pentru adulți, pensionari și oameni din toate domeniile, tot în cursul după amiezelor desfășurăm cursuri în clădirea Zărandul, sau în incinta Complexului Universitar de pe malul Mureșului. În acest an, toate cursurile sunt cu titlu gratuit și sperăm să venim astfel în întâmpinarea comunităţii locale, care manifestă un interes acut pentru această limbă. Toate acestea se bazează pe dinamica deosebită a Chinei în noul context global, în care paradigma socială s-a schimbat. Avem și grupuri compacte de medici din Timişoara, care s-au înscris, pentru că mulți dintre ei realizează o combinație între medicina noastră și medicina tradițională chineză”.

„Studiile de licenţă durează trei ani. În primul an studenții învață chineza de la zero și în semestrul al doilea al anului I au dreptul de a da examenul KHS de chineză, nivel 1. Studenţii care trec de acest examen pot să facă anul II și anul III în Hangzhou, China, unde bursa lunară este de 360 de euro, mult mai mult decât ai nevoie. Personale și tinerii care s-au înscris la cursurile de după-amiază pot învăța limba chineză pentru întreținere, dar pot benefica și dânșii de anumite burse. Generozitatea Institutului Confucius și a guvernului chinez este extraordinară, pe considerentul lipsei lor de cunoștință a limbilor de pe partea noastră, engleză, franceză, germană, au nevoie ca noi să învățăm puțin din limba lor”, a precizat prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de limbi Moderne Aplicate din cadrul UVVG

În paralel, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, în colaborare cu Institutul Confucius, oferă arădenilor interesați, cursuri de tai chi, una din cele mai eficiente arte marțiale interne, recunoscută în același timp pentru efectele sale benefice asupra sănătății și longevității practicanților.

Daniel Albu

 

Facebook Comments