CUM VA FI VREMEA PANA PE 15 FEBRUARIE. VEZI PROGNOZA METEO

by Florian Popa

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 2 – 15 februarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Până în data de 6 februarie, valorile termice vor fi în general mai ridicate faţă de mediile climatologice caracteristice perioadei, cele maxime urmând să mai crească uşor, până spre o medie regională de 6 grade Celsius, iar cele minime se vor situa, în medie, între -4 şi 1 grad. Răcirea estimată spre finalul primei săptămâni de prognoză va determina un regim termic uşor mai coborât decât cel obişnuit în prima jumătate a lunii februarie, respectiv temperaturi diurne în jurul mediei de 1 grad şi minime care, în cele mai reci nopţi, pot coborî spre o medie de -7 grade. Spre finalul intervalului este probabilă o creştere uşoară a valorilor termice, spre medii ale temperaturilor maxime de 2…3 grade şi de -4 grade ale valorilor minime.

Temporar se vor semnala precipitaţii mixte, pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ, în perioada 5 – 7 februarie.

CRIŞANA

În primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, cu medii regionale ale maximelor de 3…4 grade şi de -5…-2 grade ale minimelor. Între 4 şi 6 februarie, temperatura va creşte uşor, astfel încât se vor atinge valori termice diurne în jur de 6 grade şi medii ale minimelor de zero grade. Apoi, începând cu 07 februarie şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, răcirea pronozată va însemna temperaturi maxime, în medie, de -1…0 grade, uşor mai ridicate spre finalul intervalului şi minime la nivelul regiunii, între -8 şi -6 grade. Prin urmare a doua parte a intervalului va fi caracterizată printr-o vreme mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă.

Precipitaţiile vor fi slabe la începutul acestei săptămâni, predominant sub formă de ninsoare, urmând ca în intervalul 5…7 februarie să devină moderate cantitativ şi să fie mixte. Probabilitatea de precipitaţii va scădea după 7 februarie, astfel că doar pe arii restrânse va mai ninge slab.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments