Cum va fi vremea până în 13 ianuarie

by Cristian Dobre

ANM anunţă, pentru perioada 31 decembrie – 13 ianuarie, temperaturi de 2-5 grade în majoritatea regiunilor ţării şi o încălzire a vremii după data de 8 ianuarie. Probabilitatea de ploaie, lapoviţă şi ninsoare este în fiecare zi. La munte se vor înregistra şi minus 16 grade, noaptea.

Prognoza meteo 31 decembrie – 13 ianuarie BANAT

În Banat, în primele trei zile media temperaturilor maxime va avea variaţii între 3 şi 5 grade, apoi va scădea, astfel că între 3 şi 7 ianuarie se va situa între minus 2 şi 0 grade. În data de 8 ianuarie vremea se va încălzi uşor, iar până la finalul intervalului de prognoză valorile termice diurne se vor menţine peste pragul de îngheţ. Temperaturile minime vor fi în scădere, de la o medie de 1 grad în prima zi, până în jurul a minus 8 grade în dimineaţa zilei de 5 ianuarie. După această dată valorile termice nocturne vor creşte uşor, iar media lor se va situa în general între minus 6 şi minus 4 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

Prognoza meteo 31 decembrie – 13 ianuarie CRIŞANA

În Crişana, până în data de 2 ianuarie temperaturile maxime se vor situa în medie între 2 şi 4 grade, iar minimele între 0 şi minus 2 grade. În următoarele 5 zile se va resimţi o răcire a vremii, astfel că temperaturile maxime se vor situa în medie între minus 4 şi minus 2 grade, iar media minimelor va fi în general între minus 9 şi minus 6 grade. Din 8 ianuarie se va încălzi treptat, astfel că media valorilor termice diurne se va apropia de 0 grade, iar a celor nocturne va tinde spre minus 5 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

Prognoza meteo 31 decembrie – 13 ianuarie TRANSILVANIA

În Transilvania, valorile termice nu vor avea variaţii semnificative în primele trei zile, când media maximelor va fi de 1 – 2 grade, iar a minimelor de minus 4 – minus 3 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel că până în data de 7 ianuarie temperaturile diurne vor avea în medie între minus 6 şi minus 3 grade, iar cele nocturne în general între minus 10 şi minus 12 grade şi vor caracteriza o vreme geroasă. Din 8 ianuarie se va încălzi uşor şi treptat, dar media maximelor termice nu va mai depăşi minus 2 grade, iar cea a minimelor minus 8 – minus 7 grade. Trecător vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ, aproape zilnic.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments