Cum va fi vremea la început de octombrie

by Dana B.
Please follow and like us:

Hainele groase şi umbrelele vor fi absolut necesare în prima zi de octombrie în anumite regiuni din România. Temperaturile vor fi destul de mici, luni, dar pe parcursul săptămânii vor ajunge şi la 27 de grade Celsius.

Peste noapte, cerul a fost mai mult senin în nord, nord-est şi centru, dar izolat se poate forma ceaţă în zonele joase de relief. Norii vor fi numeroşi în rest şi, cu precădere în Dobrogea, va ploua local spre dimineaţă.  Vântul va rămâne alert pe litoral şi în sudul Banatului, iar în estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei se va putea depune brumă. Minimele vor fi cuprinse între minus 3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14 grade Celsius la malul mării.

În jumătatea sud-estică a teritoriului, luna octombrie va începe cu înnorări accentuate, ploi trecătoare şi valori termice sub cele obişnuite. Tot acolo, la început, cantităţile de apă vor depăşi 10-15 l/m, iar seara, îndeosebi în zona Dobrogei şi în sud-estul Munteniei, pe spaţii mici se vor înregistra peste 35 l de apă/mp. Este, fără îndoială, și un efect al ciclonului Zorba care deja s-a manifestat violent în Grecia și Turcia. Vântul a bătut cu putere și duminică la Constanța.

Soarele va fi puţin mai generos în celelate regiuni şi se vor atinge 22 de grade Celsius prin vest.

Locuitorii din București vor avea parte de înnorări accentuate şi reprize de ploaie, luni, iar cantităţile de apă estimate vor fi de 10..15 l/mp. Vântul va sufla cel mult moderat şi se vor înregistra temperaturi de 17-18 grade Celsius.

Ploile se vor retrage marţi spre sud-estul extrem, unde vor caracter local şi vor fi neînsemnate cantitativ. Norii din celelalte regiuni se vor risipi destul de repede, aşa că temperaturile vor ajunge frecvent la 24-25 de grade Celsius. Miercuri, vremea se va menţine în general frumoasă şi va deveni anormal de caldă în sudul şi sud-estul ţării, cu maxime de 27 de grade. La mijlocul săptămânii, regimul termic se va apropia din nou de cel normal şi se vor semnala răbufniri ale vântului în est, nord, sud-vest şi la munte.

În Bucureşti, perioada următoare va aduce o ameliorare semnificativă sub aspectul precipitaţiilor. În plus, termometrele vor indica marți până la 25 de grade, iar miercuri sunt așteptate 27 de grade. De la mijlocul săptămânii, revine vremea capricioasă și vântul este fenomenul care va pune probleme.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments