În lumea întreagă, se lansează zeci de diete de slăbit. În general, aceste ”remedii pentru siluetă”sunt promiţătoare, costisitoare, dar se tratează și cu dificultate. Nutriționiștii europeni și americani au constatat că, în general, fiecare regim de slăbit este testat mai ales de „grăsuţi”, preocupați să scape de povara multor kilograme.
O cură cu usturoi ”topește” opt-zece kilograme
Cele mai recente cercetări europene precizează că usturoiul ascunde, în continuare, multe mistere. În aceste cercetări, nutriționiștii au demonstrat că usturoiul are capacitatea unică de a preveni şi de a trata numeroase complicaţii strâns legate de afecţiunile cardiovasculare. În cazul bolnavilor cardiaci, care erau şi supraponderali, cura cu usturoi a fost eficientă şi în profilaxia obezităţii. Cura recomanda „Grăsuţilor”recomanda acestora + să urmeze un regim simplu : seara, înainte de culcare, să consume câte doi-trei căţei de usturoi. Cina lor era alcătuită din salate proaspete cu legume şi carne de pasăre, fiartă sau gătită la cuptor. În trei luni, cura cu usturoi i-a ajutat pe subiecți să „topescă” între opt şi zece kilograme.
În ”cura cu orez crud și usturoi” subiecții au pierdut 17 kilograme
O cură de slăbire originală, în vogă din nou în Europa, a asociat usturoiul cu orezul crud. Subiecţii care au vrut să slăbească au înghiţit dimineaţa boabe de orez crud şi câte un căţel de usturoi. În prima zi : un bob de orez crud şi un căţel de usturoi. A doua zi : două boabe de orez şi un căţel de usturoi. În primele 15 zile, numărul boabelor de orez crește, desigur, până la 15. În schimb, din a 16-a zi, dieta recomandă ca numărul boabelor de orez să scadă cu câte un bob în fiecare zi, iar la sfârşitul lunii se înghite doar un bob. Cura se repetă și, după cinci-şase luni, cercetătorii au observat că subiecţii au pierdut în greutate circa 17 kilograme.
Sursa: clicksanatate.ro