Cum și-a surprins Alina Eremia fanii

by Cristian Dobre

Alina Eremia și-a surprins fanii cu cea mai recentă imagine postată pe contul de socializare. Artista și-a făcut un nou tatuaj și le-a arătat prietenilor virtuali, cum arată desenul.

Alina Eremia a ales să își tatuaze un mesaj deasupra cotului stâng. „Mi-am pictat pielea din nou ? #tatuajnou”, a scris Alina Eremia, pe Instagram. Alina Eremia a renunțat la copilărie la 4 ani, pentru a reuși să-și construiască o carieră în muzică. Multe vedete au făcut sacrificii pentru a cunoaște succesul și celebritatea, dar prețul plătit de artista de 25 de ani a fost destul de mare. „Mi-am dorit foarte mult, am vizualizat, am visat treaba asta. Chiar cred că visurile pot fi palpabile și se pot transforma în realitate”, a declarat ea recent, pentru Libertatea.

„De la 4 ani am început să cânt. Am renunțat la timpul liber. E dificil pentru un copil să renunțe la joacă, la gașca de prieteni, ca să meargă să studieze. Dar pentru mine a fost o plăcere, am fost atrasă de asta. Nu-mi pare rău de nici un lucru pe care l-am ratat. Mai târziu, mi-a fost greu să mă împart între școală, orele de canto, concursuri și filmări. Dar toate astea m-au adus în punctul în care sunt azi. Dacă aș fi să o iau de la capăt, poate aș fi mai muncitoare, dar tot la fel aș face”, ne-a spus ea în urmă cu ceva timp.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments