Cum se eliberau certificatele false de vaccinare în vamă. Între 250 şi 300 de euro pentru un document

by Florian Popa

O reţea uriaşă de eliberare de certificate false de vaccin a fost destructurată astăzi de procurorii DNA. Trei mii de astfel de certificate covid au ieşit de la un centru de vaccinare amplasat chiar în incinta Vămii Petea din Satu Mare, scrie antena3.ro.

“În cursul anului 2021, suspecţii Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 euro, de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin”, transmite DNA.

Persoanele care voiau că obţină certificat european COVID fără a se vaccina ar fi apelat la cei implicaţi prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora.

“Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichiţa-Camelia, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid”, explică procurorii.

Certificat fals de vaccinare – 300 de euro

Una dintre modalitățile prin care se obținea certificatul fals era cea în care solicitantul se prezenta la centrul de vaccinare fără ca doza să îi fie administrată efectiv, iar cea de-a doua, utilizată mai frecvent, cea în care cel care solicita documentul de vaccinare nu se prezenta la centru, primind doar adeverinţa de vaccinare contra-cost.

“În această a doua situaţie persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare. Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită.

Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru „serviciile” lor.  Astfel de adeverinţe de vaccinare nu ar fi fost generate de suspecţi decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenţie activităţii lor”, spun procurorii, conform Adevărul.

Facebook Comments