CUM SCAPI DE POFTA DE DULCE PE CARE O AI SEARA

by Paula Craciun

Pe măsură ce trece ziua, ești tot mai lipsită de energie, de aceea simți nevoia să mănânci ceva dulce la ore târzii. Vezi cum scapi de aceste dorințe care îți pun silueta și sănătatea în pericol.

Un studiu a arătat că peste 60% din populația lumii simte nevoia să mănânce dulciuri la ore târzii, potrivit healthylifetricks.com. Dacă faci parte din această categorie, este momentul să faci unele schimbări în stilul tău de viață.

Cum apare pofta de dulce?

Oamenii de știință susțin că pofta de dulce are numeroase cauze și nu trebuie ignorată. Schimbările hormonale și stresul, de exemplu, pot duce la dorința de a mânca ceva care are zahăr. De asemenea, dacă obișnuiai să mănânci multe dulciuri când erai copil, vei continua astfel și ca adult. Specialiștii susțin că pofta de dulce nu semnalează un deficit de vitamine sau minerale.

Ce trebuie să faci?

Dacă te numeri printre cei care ar mânca un munte de ciocolată înainte de culcare, trebuie să scapi de aceste pofte, înainte să îți pui în pericol sănătatea și silueta. În primul rând, trebuie să îți faci un program de mese și de somn pe care să îl respecți. Oamenii care consumă alimente sănătoase și care iau masa la ore bine stabilite nu au astfel de pofte. În al doilea rând, încearcă să nu iei cina cu multe ore înainte de culcare. Cu cât distanța dintre ultima masă și ora de culcare este mai mare, cu atât mai mult crește riscul de a pofti la dulciuri. Este indicat, de asemenea, să ai cinci mese ușoare pe zi și să incluzi în alimentație multe fructe și legume.

Un alt mod în care poți scăpa de pofta de dulce este să ții alimentele nesănătoase departe de tine, mai ales înainte de culcare. Aruncă dulciurile și snacks-urile pe care le ai prin casă sau păstrează-le undeva unde ajungi mai greu la ele. Îți va fi, astfel, mai ușor să reziști tentațiilor.

Sursa: unica.ro

Facebook Comments