Cum s-a reușit creșterea numărului de capre alpine în Alpii elvețieni

by Cristian Dobre

În urmă cu aproximativ un secol, nişte braconieri au introdus în Elveţia două capre alpine ibex, care îi aparţineau regelui Italiei. A fost un delict cu repercusiuni majore:  de fapt, a salvat această specie, care era pe cale de dispariţie. Datorită acestei operaţiuni ilegale, numărul caprelor alpine ibex s-a refăcut, în Alpii elvețieni. 

O dată pe an, paznicii de vânătoare din toată Elveţia îşi numără caprele ibex. Odinioară, această specie dispăruse aici. Însă eforturile de repopulare au fost încununate de succes.

Numărarea caprelor ibex e ceva deosebit, după cum  explică paznicul de vânătoare Maradan: „Pentru un paznic de vânătoare, e o plăcere să aibă capre ibex pe teritoriul său. Sunt cu adevărat nişte animale nespus de nobile”.

Elias Presenti le înregistrează vârsta. O privire aruncată coarnelor e de-ajuns – chiar şi de la distanţă.

„Coarnele le cresc mai repede vara şi aproape deloc iarna. Două asemenea umflături înseamnă un an”, explică Elias Pesenti, biolog la Autoritatea pentru păduri, animale sălbatice şi pescuit din Fribourg.

La ultima numărătoare, populaţia lor se ridica la aproximativ 17. 000 de exemplare în munţii elveţieni.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments