Cum prevenim anemia
De la hematologul Daniela Georgescu, aflăm tot ce este necesar să știm despre anemie, ce este anemia și cum putem să o prevenim prin alimentație corespunzătoare, de la ce apare și, mai ales, cum ne vindecăm.
Anemia este diagnosticată atunci când valoarea hemoglobinei din sânge scade sub valorile acceptate ca și normale, respectiv 13 g/dl pentru bărbați și 12 g/dl pentru femei, cu excepția celor vârstnici, unde valorile pot fi ușor scăzute sub 11g/dl.
Atunci când numărul globulelor roșii din sânge scade, acestea nu mai pot îndeplini rolul de a transporta oxigenul către toate țesuturile organismului, se instalează anemia.
Simptomele anemiei sunt în mare parte legate și de modul în care aceasta se instalează. Dacă vorbim de o anemie instalată într-o perioadă scurtă de timp, de exemplu printr-o hemoragie masivă, atunci organismul nu mai are timp să pună în funcțiune mecanismele compensatorii, iar simptomele sunt: oboseală extremă, astenie, paloare.
Însă, de multe ori anemia este depistată, nu neapărat prin anumite simptome ci prin metoda analizelor de sânge, la care fiecare persoană ar trebui să apeleze regulat.
Anemia poate fi prevenită prin efectuarea unor analize de sânge uzuale, iar de aici se poate căuta cauza anemiei.
La persoanele tinere anemia se instalează fie prin pierdere de sânge, hemoragie, fie prin deficit de fier, spre deosebire de persoanele vârstnice la care anemia se instalează din cauza bolilor cronice cu care se confruntă.