Gripa se răspândeşte cu mare viteză şi cea mai bună strategie de combatere a îmbolnăvirii este aplicarea măsurilor care să crească răspunsul imunitar al organismului.
Pe lânga igiena personală şi a comunităţii în care trăim, care trebuie impecabil respectate, o importanţă crucială o au alimentaţia şi hidratarea corecte în profilaxia contaminării cu virusurile sezoniere.
Pe lângă alimentaţia bogată în alimente proaspete, locale, integrale şi gătite cât mai mult în casă, sunt recomandate şi o serie de suplimente de suport al organismului în această perioadă dificilă, a spus nutriţionistul Lygia Alexandrescu, luni, la Antena 3.
Nutrienţi esenţiali care protejează în sezonul rece
Extractul de soc – foarte bogat în antocianine, se pare că scade reacţia virusului prin efectul acidului ferulic existent în plasmă după ingerarea antocianinelor. Beta glucanul – o polizaharidă cu efect antiinfecţios dovedit pe primate. Glucozamina – reduce severitatea infecţiei prin reglarea proteinei antivirale (MAVS) la nivel mitocondrial. Seleniul – un micronutrient cunoscut drept cofactor al unor peroxidaze care limitează viteza de mutaţie a virusului, impiedicând evoluţia bolii.Cum ne ferim de gripă. Sfaturi de la nutriţionişti
Zincul – tot un micronutrient, acesta susţine funcţionarea şi proliferarea diferitelor celule responsabile de imunitate.