Cum își păstrează Andreea Bălan tenul impecabil

by Andreea Radu

Andreea Bălan susține că nu merge foarte des în cabinetul medicului estetician și, atunci când o face, apelează doar la tratamente non-invazive, care au scopul de menținere și prevenție. Andreea Bălan arată senzațional la 38 de ani. Fără operații estetice și fără tratamente puternice.
„Cred că este foarte important ca totul să pornească din interior. Degeaba îți faci la exterior, dacă tu nu ai grijă ce mănânci, nu ai grijă câtă apă bei, că și asta este foarte important, știu că este un clișeu, nu ai grijă de sufletul tău și cum te simți tu.
Fericirea unui om se vede pe chipul său indiferent de câte lucruri își face. La clinică pot face tot felul de tratamente faciale și mici retușuri. Dar după cum se vede, fața mea care este mobilă, nu exagerez și nu îmi fac tot soiul de intervenții. Cred că este important să fii naturală și să-ți păstrezi zâmbetul natural”, a povestit Andreea Bălan.
Vedeta spune însă, că acordă o mare atenție tenului. Și nu doarme niciodată nedemachiată.
„Creme am folosit și folosesc dintotdeauna. De când mergeam prin turnee, de pe la 18 ani. Sunt tot felul de creme pentru fete tinere, apoi pentru cele de 25-30 de ani, peste 35 și evident peste 50 de ani. Folosesc de ani de zile aceste creme, iar asta am învățat de la mama mea. Pentru că mă machiez în fiecare zi, de la 15-16 ani, am grijă să mă demachiez în fiecare seară pentru că este important să nu adorm machiată, pentru că toate smacurile, dacă le ții pe față peste noapte, deteriorează fața.
Tot timpul am fost foarte disciplinată, cred că și de aceea am rezistat atâția ani în industria muzicală. Există o rutină și o disciplină. Vreau, nu vreau, le fac. Fie că este vorba să mă demachiez seara, fie că este vorba de jumătatea de oră de sport, pe care o fac în fiecare zi, fie vorba de apă.
Chiar dacă am pofte să mănânc fast-food, nu mănânc. Adică ține de disciplină și de cum te iubești și cum iubești viitorul, adică vrei să arăți bine și peste 10-15 ani, așa că trebuie să ai grijă de tine în prezent”, a mai explicat Andreea Bălan pentru ego.ro.

Facebook Comments