Cum își menține Adina Buzatu silueta de invidiat

by Cristian Dobre

Adina Buzatu are 42 de ani și o siluetă de invidiat. Alimentația sănătoasă și multele ore petrecute în sala de sport au dat rezultate, iar acum aceasta a împărtășit cu toată lumea, micul ei secret.
„Plec de acasă dimineaţa şi mă mai întorc seara târziu. Sunt 12 ore pe drumuri. În aceste condiţii, e dificil să mănânc dintr-un singur loc sau să urmez un program stric de masă, cu ore fixe. Visul meu e să reuşesc să mănânc la ore fixe, din păcate acum, fiind atât de aglomerată, nu se poate. Va trebui să mă organizez mai bine. Ce fac în schimb e să mănânc cât mai sănătos, cât mai curat posibil, alimente cât mai puţin procesate, multe raw vegane”, spune Adina Buzatu.

Atunci când îi e poftă de ceva bun, Adina alege un dulce raw-vegan.  „Fac în fiecare zi o oră de sport, fie că e aerobic, fie aqua gym sau pilates. Alternez, aşa cum alternez şi mâncarea. Caut să fie variată, echilibrată. Nu duc la extremă această aplecare spre alimentaţia sănătoasă. Recunosc că sunt o fire gurmandă şi nu mă abţin chiar de la tot. Nu trăiesc cu apă plată şi lămâie şi nu ţin vreun regim strict. Dar atunci când apare un exces, ziua următoare renunţ la pofte. Sunt aşa de 2-3 ani, iar efectele se văd. Nu neapărat pe cântar, dar mă simt mai suplă, carnea stă altfel pe mine, am multă energie şi mă simt excelent”, spune stilista, potrivit Click.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments