Cum a trecut Dani Oțil peste gripă

by Cristian Dobre

Zilele trecute, Dani Oțil a trecut prin momente grele, după ce gripa l-a pus la pat. Prezentatorul de la Antena 1 a povestit în cadrul emisiunii sale ce s-a întâmplat cu el.

Când nu este pe micul ecran, Dani Oțil își petrece mare parte din timp la aer curat, la munte, în competiții de enduro. Cu toate că mișcarea ajută sistemul imunitar, prezentatorul tv tot nu a scăpat de temuta gripă, care face ravagii în această perioadă. Dani a dezvăluit că simptomele au fost atât de severe, încât a ajuns să se gândească la ce e mai rău. Prezentatorul tv a povestit clipele de groază prin care a trecut pe toată durata gripei și simptomele severe ce l-au pus la pământ.

„Când auzeam că de gripă se merge la spital, râdeam…în vârful canapelei. Eu nu răcesc, de fel, decât foarte, foarte greu, pentru că îmi petrec viața mult în munte. În schimb, se pare că se lipește de mine orice. Dacă stau lângă cineva bolnav, imediat se lipește de mine. Cele mai urâte două zile din viața mea, din punct de vedere medical, au fost când am avut nenorocirea asta de gripă. Vă jur, într-una dintre ele, mi-am luat rămas-bun de la rude! Tremuram atât de tare și mă sfârșeam încet, încet, încât mă gândeam cui să-i las datoriile la bancă’, a povestit Dani Oțil la ‘Neața cu Răzvan și Dani’.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments